Premieră la TNB: ”Între noi e totul bine”, chiar excelent!
Noua creație a lui Radu Afrim e genul ăla de ”comedie” la care râzi și te veselești copios și, la sfârșit, ”îți iei un pumn în dinți”, ca să abuzez de expresia unui maestru al genului, Florin Piersic ăl Mic. Totul este înșelător în piesa scrisă de Dorota Maslowska, iar Radu Afrim duce și mai departe halucinația, într-un spațiu post-apocaliptic, în care firescul are conotații suprarealist-absurd-kitsch-structuraliste. Un cocktail stilistic aiuritor și, totuși, paradoxal, destul de ușor de înțeles.
Pe Dorota Maslowska n-o interesează războiul. Cel puțin, la nivel declarativ. Este un fel de uomo universale care cântă, scrie, pictează și prezintă o accentuată aplecare spre anarhism. Citez din manifestul Maslowskăi: ”Pacea care zboară prin lume în costumul porumbelului alb, care ni s-a arătat pe geam la grădiniță, este una firească și garantată contractual. Dar uneori ne așezăm și suspinăm: Doamne, să vină odată vreun război, să explodeze odată totul. Să avem un motiv pentru a trăi.” Da, cu cât detașarea este – aparent! – mai mare, cu atât șocul final e mai nimicitor. Aș putea să pariez că Maslowska a citit cu fervoare romanul lui Chuck Palahniuk, ”Fight Club”.
În peisajul devastat, haotic, promiscuu (splendid decorul Irinei Moscu!) mișună o populație ciudată, oscilând între grotesc și sublim, situată cumva în afara logicii. Dar există o convenție (o aflăm abia la sfârșit) care ne permite să acceptăm că, în imaginația copilului, logica are voie să fie una specială. Mai ales când copilul e inexistent… Dorina Chiriac este copilul, fetița metalistă, naratorul. Prin ochii ei sunt privite celelalte personaje, înțelesurile ei ni se oferă ca înțeles suprem asupra războiului. Ochii copilului văd lumea ca pe un spectacol de circ (vezi ”uvertura” cu clowni), de aceea liniile care definesc personajele sunt caricaturale și intens colorate. Cu talentul ei exploziv, irizând la infinit, Dorina Chiriac e doar firească și niciodată vulgară atunci când, de pildă, cântă ”fuck you” sau când dezvăluie rețeta tocanei de legume specific poloneză, ”ceva cu ardei, muci și spermă de extraterestru”. Această neobosită minune a teatrului (și filmului, păcat că atât de rar…) e la fel de convingătoare când cântă, plânge, tace, se sperie, se înfurie etc.
Mama fetiței, un copil mai mare, machiată grosolan și îmbrăcată ca pentru o sesiune de dat pe tobogan, este interpretată impecabil de Liliana Ghiță, actriță a Teatrului ”Maria Filotti” din Brăila. Am mai văzut-o în ”Hoți”, spectacol de neuitat, montat tot de Radu Afrim, la Naționalul bucureștean. Binecuvântată clipa când regizorul a descoperit-o! Mama are și un nume, Halina. Agramată, patriotardă, flămândă, sărmană (citește reviste vechi, recuperate de la pubelă) , provoacă mari hohote de râs, deși ”alocuțiunile” ei sunt cât se poate de triste. O admirabilă compoziție face Natalia Călin, în rolul obezei Bozena care, fiind ”grasă ca un porc”, umple cu gâfâit casa Halinei.
Personajul cheie, bunica, nu reprezintă cine știe ce încercare pentru inepuizabilul Marius Manole, doar l-am văzut cu toții în travesti, dansând pe tocuri foarte înalte, în ”A patra soră”. Ar fi, cred, o singură, infimă, problemă: să țină în gură, până la capăt, proteza pusă peste dinții proprii. Bunica este singura care a prins războiul. Singura care, întorcându-se de la plimbarea pe malul Vistulei, a văzut cum îi zboară casa, bucăți, cu toți cei din ea, la fel, descompuși în particule. Marius Manole ne atacă direct la coarda sensibilă și cu acest rol, pe cât de caraghios, pe atât de atașant.
Cel care acompaniază muzical întâmplările, Unchiul Maurycy, este Cezar Antal, un artist total, în stare să dea viață oricărui gen de personaj, să cânte la nu știu câte instrumente și chiar să compună muzică.
Aceeași excepțională polivalență îl definește pe Istvan Teglas, un virtuoz al echilibrului dintre comic și tragic. Dansator, cântăreț și, nu în ultimul rând, actor de prim eșalon. Aici îl vedem ca Istvang, interpretând celebre piese din repertoriul Marlenei Dietrich și al lui Klaus Nomi, ca măscărici sau ca preafrumoasa Monika, din filmul ”Calul care mergea călare”. Acest titlu de film, blocat pe ecranul unui cinematograf distrus de bombe, arată calea spre dezlegarea parabolei crude, pe care ne-o servește Maslowska în complicitate cu Afrim.
Secțiunea legată de film, în aparență fără nicio legătură cu povestea, îi cuprinde pe Dorina Chiriac (regizorul), Marius Manole (actorul Iașek), Istvan Teglas (actrița Monika) și Florentina Țilea (creionând perfect un portret satiric de reporteriță expertă în lansarea frenetică a întrebărilor cretine). ”Din cauza voastră nu pot eu să-mi fac filmul!” – se răstește regizorul la familia fetiței metaliste. Dar filmul, al cărui scenariu nici n-a fost încă scris, ia deja premii pe la festivaluri! Ce metaforă mai bună se poate găsi pentru timpul întors pe dos?
Toate acestea (și încă multe alte argumente pe care le veți descoperi singuri) atestă că, pe scena Teatrului Național I.L. Caragiale din București, s-a născut un spectacol excepțional: ”Între noi e totul bine”.
Gabriela Hurezean
Fotografii de Radu Afrim, Andrei Gîndac, Florin Ghioca
3 Responses to “Premieră la TNB: ”Între noi e totul bine”, chiar excelent!”
O piesa de toata jena, plina de vulgaritate, vocabular obscen!!! O batjocora la adresa spectatorilor si a teatrului. Norocul meu este ca nu am fost cu copiii sau cu parintii! Sa va fie rusine tuturor: regizorului, actorilor care au acceptat sa joace asa ceva, etc!
Dacă aș fi un om bun, aș șterge acest comentariu. Se pare că nu sunt. Las’ să se mai distreze lumea. O recomandare: nu mai mergeți, doamnă, la teatru. Cauzează.
Excellent website. Lots of useful info here.
I’m sending it to a few friends ans also sharing in delicious.
And naturally, thanks in your effort!