”Amour” de amorul artei
Celebrissimul film al lui Michael Haneke deține deja Palme d’Or și Globul de Aur, dar are și numeroase nominalizări la premiile Cesar și Oscar. Este, așadar, un pom lăudat la care nu te duci cu sacul, dar care, în final, te marchează pentru multă vreme.
Haneke nu se sprijină pe ”șmecherii” clasice pentru a obține succesul. În ”Amour” nu există muzică de fundal (cu excepția celor cîteva măsuri interpretate la pian), nu există replici memorabile, nici frumoși vestiți ai marelui ecran. Cât despre subiectul bătrânețe, acesta este dezagreabil cinefililor de orice vârstă. Cu toate acestea, filmul te absoarbe și te transformă într-unul de-ai casei, venit în vizită la cuplul de bătrâni, interpretat magistral de octogenarii Emmanuelle Riva și Jean-Louis Trintignant. Te simți bine în apartamentul de o eleganță ușor fanată, printre cărți, partituri și tablouri. Și ceea ce este mai important, povestea care ți se servește este total lipsită de patetism. Chiar dacă acțiunea înaintează spre un deznodământ inevitabil, nu vei găsi în film nimic siropos sau lacrimogen.
Haneke știe să-și construiască scenariul și atmosfera din amănunte mărunte, aparent nesemnificative care, adunate și puse cap la cap, se coagulează într-un splendid vitraliu despre: fericirea pe care ți-o aduce faptul că auzi pe cineva spălând vasele în bucătărie; iubirea care poate exista la orice vârstă; suferința celui iubit, reverberând în tine fără cruțare; demnitate ca valență primordială a iubirii; generozitate până la sacrificiu. Haneke vorbește despre toate acestea cu o cruzime tandră și te conduce subtil spre finalul trist care, la urma urmei, poate fi considerat un final fericit. Film frumos, care își merită premiile.
Gabriela Hurezean
One Response to “”Amour” de amorul artei”
Eram intr-o zi in taxi, cu radioul pe Guerrilla, cand am auzit reclama la filmul asta. Taximetristul, un tip bronzat, bulbucat si excesiv de glumet, a pufnit ” e o porcarie!”. Mi-am dat seama inca de atunci ca trebuie sa-l vad!