Premieră la Teatrul Act: ”ACASĂ LA ZOO” – despre gratii moi și sălbăticii uitate
Cea mai recentă producție a Teatrului Act, ”Acasă la Zoo” de Edward Albee, oferă regizorului Silviu Debu o partitură generoasă, bogată în nuanțe și purtând amprenta inconfundabilă a necruțării cu care Albee privește adevărul relațiilor interumane. Piesa este alcătuită din două texte scrise la o mare distanță în timp, care se leagă perfect în ordine logică. ”Acasă” este enunțul problemei, ”La Zoo” e rezolvarea crudă. Ceea ce m-a frapat din prima a fost plasticitatea scenografiei (felicitări, Ioana Pașca!). Scena este înconjurată de gratii, ca o cușcă, dar gratiile sunt din sfoară. Exact despre asta vorbește spectacolul: despre gratiile în care ne închidem singuri, rămânând prizonieri, deși am putea evada fără cel mai mic efort. Povestea lui Albee este despre închisoarea minții, în care singuri ne închidem, iar când, în sfârșit, îndrăznim să evadăm, evadăm greșit.
Avem o căsnicie standard, în care liniștea și armonia se definesc printr-o mare plictiseală. Se discută despre spanac, fereastră, microunde, animale de companie. Discuția începe să zvâcnească atunci cănd, inspirată, probabil, de Angelina Jolie, soția dezvăluie la ce se gândește ea în bucătărie: ”Bună ziua, tăiați-mi și mie țâțele, așa, profilactic, dar să nu-i spuneți soțului meu.” În schimb, pe soț îl preocupă gândul că organul reproducător i se micșorează pe zi ce trece, lucru cu atât mai îngrijorător, cu cât soția sa aplică un verdict nimicitor: ”Faci dragoste excelent, dar la f**** ești praf!”. Da, despre plictiseală e vorba în povestea noastră, despre spuza în care nu mai licărește nici urmă de jăratec. Din sentimente care s-au stins, rămânând doar simțul datoriei. Cei doi soți sunt îmbrăcați în alb (iarăși felicitări, Ioana Pașca) precum alienații internați la balamuc. E haos și derută în viața lor, tot ce pare liniște e fațadă, fake desăvârșit. Ada Condeescu e minunată în rolul soției însetate de pasiune și sălbăticie. Nu-și dorește în pat un șoarece blând, de bibliotecă, vrea un animal de pradă, puternic, care s-o vâneze și s-o cotropească. Își ascunde fragilitatea și dezamăgirea sub stratul gros de cinism care, oricum, e mai bun decât indiferența consortului. Ada Condeescu ne propune o femeie în care n-a murit nici copilăria, nici sălbăticia, nici erotismul profund, nici propensiunea spre ludic.
Ionuț Grama se adâncește în psihologia unui soț aparent ideal. E redactor la o editură care publică manuale, e serios, glumește doar la petreceri, repetând mereu aceeași glumă, citește mult, își iubește soția așa cum știe el că trebuie s-o facă dar, pe ascuns, rutina îl roade și pe el, îl roade atât de usturător, încât îi vine să fugă de acasă. Din cușcă. Dar fuge doar până în parcul din apropiere, pentru a citi o carte. De aici începe sfârșitul poveștii, deși ”Zoo Story” a fost scrisă cu mai bine de patru decenii înainte de ”Home Life”. Doar că, așa, rearanjate, își găsesc de-adevăratelea înțelesul final. Deci, Peter, soțul ideal, se duce în parc să citească o carte. Să se descarce de frustrarea care îl încarcă după conversația cu nevasta.
Și, cum citea el așa, apare un fel de om al străzii, purtând o șapcă roșie, caraghioasă, și un tricou sub care poate încăpea orice: gratii de sfoară, câine aproape mort, dar și o mare dorință de a nu mai trăi o viață a cărei urâțenie o detaliază cu migală, într-o avalanșă de cuvinte/stări, oferindu-ni-l pe Istvan Teglas (scuze Istvan, n-am diacritice aici) într-un recital de reală intensitate. Îl privești, îl asculți, înțelegi în final că aparenta scrânteală e, de fapt, o nefericire nevindecabilă. Viața lui Jerry e și captivantă, și șocantă, întrebările pe care le pune tulbură și rămân în memorie. Uneori fără răspuns. Teglas evolează cu nonșalanță pe o multitudine de octave și tonalități. De la șoapta unui înger al morții, care știe tot despre toate, la urletul fiarei de la Zoo, alegând moartea în schimbul libertății.
”Acasă la Zoo” propune o oră și patruzeci de minute trăite la maximă intensitate. Și de actorii aflați pe scenă, și de public. Un spectacol pe care îl iei cu tine, acasă, pentru a-i desluși toate sensurile, pentru a găsi răspunsuri la propriile întrebări. Felicitări, Silviu Debu, pentru regie, dar și pentru traducerea vie a textului. Felicitări Ada Condeescu, Ionuț Grama, Istvan Teglas, pentru crâmpeiul de viață plin de autenticitate.
Gabriela Hurezean
Fotografii de Alex Iureș