”Arest”, drumul de la om la neom
Într-un interval de trei zile, am văzut două creații de excepție, construite pe aceeași temă: securiștii în România comunistă. Dacă piesa lui Székely Csaba (montată de Eugen Gyemant la Teatrul Act) este despre securitatea concretă, prin exponenții ei cei mai hidoși, filmul lui Andrei Cohn vorbește despre instrumentele de care se foloseau torționarii. Despre pegra care își spală păcatele, livrând ”mici servicii” sistemului de represiune. În ambele povești, ideea centrală este concentrată pe aneantizarea demnității umane. Pe reducerea omului la o entitate viscerală, al cărei unic scop este supraviețuirea. Îmi torn în cap o găleată de cenușă ca să pot recunoaște că, de la ”Eminescu vs Eminem” (r: Florin Piersic jr.) n-am mai râs în asemenea hal. Doar că, acolo, se discuta mai ales despre filme, pe când, aici, conversația e despre muzică, poezie, pictori cu nume de bormașină, filme porno, trupe de rock numite James Joyce sau Truman Capote.
Se vorbește despre/se recită din Eminescu, Arghezi, Alecsandri. Bașca replici din repertoriul societății șmechere, în care ne bălăcim: ”Las´că știu io cum să te bat să fie bine pentru toată lumea!”. Ține de virtuozitatea cea mai înaltă să împletești într-un mod atât de natural comicul cu oroarea, râsul cu plânsul. Meritul e, în egală măsură, al scenariului scris de Andrei Cohn și Alexandru Negoescu, al regiei lui Andrei Cohn, al imaginii captate de Andrei Butică și al celor doi protagoniști, Alexandru Papadopol și Iulian Postelnicu, într-un recital care îți taie respirația. Aceștia din urmă, doi foarte mari actori! Pe Papadopol îl monitorizez încă de la ”Marfa și banii” și nu m-a dezamăgit niciodată. Pe Postelnicu îl știam ca scenarist și actor la Divertis & alte chestii, îi apreciam umorul, dar revelația a survenit cu ”Un etaj mai jos” (r: Radu Muntean). Spuneam atunci, chiar din titlu: <<”Un etaj mai jos” îl propulsează pe Iulian Postelnicu la etajul cel mai de sus>>. Culmea e că personajul său din filmul lui Muntean se numea Vali, iar cel de acum e tot Vali. Același ucigaș care, la o privire superficială, pare doar un mic găinar. Cei care au fost foarte atenți la vizionarea de la Elvira Popescu (deși sunetul n-a prea strălucit), i-au putut auzi replica oarecum pierdută într-o cacofonie sonoră: ”Dar baba s-a lovit singură”. Ergo: se subînțelege că a spart locuința unei bătrâne și, pentru că l-a surprins în timp ce fura, a omorât-o. Cu asta îl au la mână securiștii, nicidecum cu mica bișniță de care se ocupa, colateral, vânzând casete cu muzică înregistrată de la Europa liberă.
Amenințat că va fi închis pe viață, Vali e dispus să facă orice pentru a se salva. Inclusiv să-l tortureze pe arhitectul Dinu Neagu, pentru a stoarce din el mărturisiri despre fapte pe care nu le-a comis nici în vis. Sentimentele lui Vali sunt fluctuante. În afara închisorii, poate că s-ar împrieteni cu Dinu, chiar îl încearcă un fel de empatie când acesta îi vorbește despre soție și despre cei doi copii ai săi. Dar el n-are pe nimeni. Îi are doar pe securiștii care îi stau în coastă și îl silesc să-i servească pe post de călău. Și asta îl umple de ură. Feroce și grotesc în același timp, Vali contrastează puternic cu arhitectul.
Alexandru Papadopol descrie cu precizie chirurgicală traseul personajului, de la om la neom. Raportul de forțe dintre cei doi e dat de la început de faptul că Vali îl tutuiește pe Dinu, în timp ce Dinu păstrează neabătut acel ”dumneavoastră” politicos, al răcelii distante. El este un om educat, nu știe să fie violent, nici măcar verbal, și nici măcar în momentele când tortura își atinge apogeul. E politicos chiar și atunci când, cu voința, demnitatea, caracterul, cerbicia spulberate, face gesturi de o lașitate subumană, trădându-și prietenii și familia. Cam atât despre magnificii care au creat acest film. Deși durează două ore și se sprijină numai pe doi actori (plus mari rafinamente regizorale!), ”Arest” te ține cu sufletul la gură și continuă, zile în șir, să-ți sape în memorie. Și în conștiință.
Gabriela Hurezean
3 Responses to “”Arest”, drumul de la om la neom”
Te citesc de mult timp, e prima dată când comentez pe site. De abia aştept să văd “Arest”. Era pe listă, acum, cu supra de măsură. Mulțumesc, Gabriela!
Mulțumesc, Irina, mă bucur că mă citeşti!
Excelenta recenzia. Mulțumesc frumos: abia aștept sa îl văd!