”Purgatoriul cu portrete”: Locul în care trăim
Strada Făinari leagă Calea Moșilor de strada Viitorului. Blocuri, case, dughenuțe. N-am nici cea mai vagă idee unde e Teatrul Arte dell’Anima. Văd un pâlc de cetățeni, pe trotuar. Ah, e doar o cârciumă. Mai încolo, alți fumători la stâlp. Acolo e. Și e frumos, privit din exterior. Și înăuntru e frumos. Și zâmbet. Și muzică frumoasă, pusă la decibelii potriviți.
Voi vedea al treilea spectacol din ciclul ”Portrete”: ”Purgatoriul cu portrete”, un colaj alcătuit de Tudor Sicomaș și Sebastian Ghiță (nu, nu e acela!), având la bază personaje din texte scrise de Matei Vișniec, Clifford Odets, Mark Twain, Teodor Mazilu și Mihai Ignat. Interesant este că partea cea mai bună a spectacolului nu are legătură cu faimoșii autori mai sus enumerați. Nu știu exact cum s-o definesc: Uvertură? Motto? Credo? Sau câte ceva din toate acestea? În mod cert, e pantomimă. De cea mai bună calitate. Tadeus Mincă este omul care caută libertatea. Un ideal, un vis, o utopie. De câte ori i se arată, precum Fata Morgana, descoperă că nu era decât un zid de care nu poate trece. De câte ori deschizi o ușă, ți se deschide un drum spre o altă ușă. Și când, în sfârșit, ai ajuns la capătul drumului, găsind ușa căutată, o deschizi, iar în fața ta apare hăul. Un hău infinit. În care te arunci sperând că vei putea zbura. Minunată metaforă, minunat interpretată de actorul dăruit cu expresivitate, sensibilitate și inteligență.
Suntem în Purgatoriu. Păzitorul cu chip angelic (Tudor Sicomaș) invită spectatorii să judece care dintre suflete va pleca Sus și care, Jos. Ca un adevărat maestru de ceremonii, anunță apariția ”împricinaților” prin lovituri în trianglu. La limita dintre lacrimă și hohot de râs, se perindă pe scenă eroii și poveștile lor. Profu’ de cerșit, suflet ghiduș (Corneliu Reu), îl învață pe ciracul/asistentul lui, Calache (Tudor Sicomaș), regulile de aur ale artei de a stoarce milă de la fraieri. Moment reușit, semn că protagoniștii cunosc secretele clowneriei de calitate.
Râdem ce râdem, dar râsul ne îngheață pe figură, urmărind monologul lui Sid (Tadeus Mincă), sufletul părăsit, care pune întrebări, dar răspunsul pe care îl primește invariabil este ”Nu”. Pe urmă, ne înseninăm din nou, odată cu sosirea Evei (Oana Burcescu) care prezintă o viziune inedită asupra lucrurilor: Adam a fost un animăluț care adulmeca după mâncare, total lipsit de romantism, în timp ce ea, Eva, a descoperit focul, că doar nu degeaba a gustat din mărul cunoașterii. Faptul că habar n-avea ce a descoperit, e o problemă colaterală și ține de un anume misoginism 
.
Dulce-amar este expozeul Mariei Magdalena (Lavinia Alexandru) despre desfrâul care ar trebui să provoace silă, dar nu provoacă decât voluptate. Un adevărat depozit de haz este scena concertului. Pe muzica faimosului concert pentru pian și orchestră de Ceaikovski, ascultăm gândurile cuplului de ”melomani” (Tadeus Mincă și Oana Burcescu) deloc impresionați de efluviile armonioase, atât timp cât îi strâng pantofii, iar vezica dă semne că va exploda. În cheie tragicomică, ultima scenă oferă o imagine concludentă a modului în care țara (polițistul Corneliu Reu și șefa, Lavinia Alexandru) îl calcă în picioare pe omul de rând (Tudor Sicomaș), afișând o bunăvoință de un cinism diabolic.
”Purgatoriul este locul unde ne ducem viața de zi cu zi. – spune Tudor Sicomaș, autorul regiei și conceptului – Întâlnim în timpul vieții noastre personaje diverse. Considerăm că trebuie să judecăm oamenii din jurul nostru. Dar pe noi cine ne judecă, oare? V-ați întrebat vreodată ce e dincolo? Nu-i așa că toți vă gândiți că veți ajunge Sus? Și că ceilalți, din jurul vostru, au destinația Jos? Și dacă ați afla că locul ăla de mijloc există? Locul ăla unde primești un tichet de călătorie și avizul unui judecător? Vă așteptăm într-un loc pe unde ar trebui să treacă fiecare om puternic din țara asta.”
Am fost în Purgatoriu și m-am bucurat de întâlnirea cu niște actori foarte tineri, foarte talentați și dedicați pe viață și pe moarte artei lor, care mi-au oferit privilegiul de a râde, plânge și gândi împreună. Și, pentru că mi-au acordat dreptul de a-i judeca, îi condamn pe toți la Sus. Mergeți să umpleți sălile în care joacă, au nevoie de aplauzele și iubirea voastră!
Gabriela Hurezean
Fotografii de Isabelle Nicole Baciu, Mihaela Petre și George Bunescu