Sălașul artei de a trăi frumos
Publicul cu apetit pentru cultură și alte lucruri de bun gust, cunoaște deja revista bilingvă (româno-engleză) ”The Art of Living”, care va împlini curând trei ani de la apariție. Miercuri seara a fost lansat numărul 12, dedicat Festivalului George Enescu. Evenimentul s-a consumat în spațiul nou-nouț, încă mirosind a zugrăveală proaspătă, al Galeriei The Art of Living, aflată lângă Ateneul Român, la parterul unei clădiri monument istoric, proiectată de faimosul arhitect Albert Galleron.
Inaugurarea galeriei și lansarea revistei s-au consumat în nota de rafinament cuvenită, bucurându-se de prezența unui public pasionat de muzică și pictură. Echipa coordonată de dr. Ana Negoiță are o profesiune de credință demnă de luat în seamă: ”Să aducă în lumea galeriilor bucureștene acel element de <<altceva>> care face diferența prin eleganță, fair-play, profesionalism și creativitate. (…) Publicul va descoperi în showurile galeriei aspecte ale artei moderne și contemporane în diverse forme de manifestare plastică – pictură, sculptură, grafică, artă video și digitală, instalații, performance și fotografie. Oferim un spațiu expozițional și de evenimente culturale cu clasă, în care eleganța seniorială se îmbină cu nonșalanța și entuziasmul educat al tinerilor întreprinzători.”
Propunându-și să respecte o ștachetă foarte ridicată, curatorii galeriei – profesioniști de elită – veghează asupra calității artistice indiferent că e vorba de creații clasice sau avangardiste. Mai spune Ana Negoiță: ”Arta reprezintă la nivel simbolic stadiul evoluției unei anumite societăți, așa cum acesta este redat de către cei mai fini observatori – ARTIȘTII. Arta plastică este extensia vizuală a bucuriilor, conflictelor, ideilor, credințelor sau revoltelor pe care umanitatea le trăiește în anumite perioade de timp și spații geografice.”
Și pentru că se află în imediata vecinătate a Ateneului Român, care găzduiește acum Festivalul Enescu, revista The Art of Living și galeria omonimă s-au înscris sinestezic în aceeași minunată idee a muzicii. Publicația oferă lecturi captivante despre cei mai importanți invitați ai festivalului, în timp ce galeria adăpostește o expoziție de pictură intitulată sugestiv ”Polyphonic”. Am putut admira lucrările tânărului artist Adrian Borda pe un fond muzical asigurat cu virtuozitate de violonistul Mircea Dumitrescu. Printre tablouri, câteva instrumente create de renumitul lutier Francisc Gyorke, proprietarul unui impresionant palmares, în care strălucește premiul maxim, obținut în cetatea viorilor, Cremona.
Pentru că nu pot să trec au vol d’oiseau peste creația lui Adrian Borda, voi remarca stilul său hiperrealist suprarealist. Sau invers. Suprarealist hiperrealist. Pare oximoron dar nu e. Poți să pictezi cu exactitate fotografică viziuni, halucinații, vise. Adrian Borda o face cu naturalețe. Și tehnică desăvârșită. Deosebit de originală ideea sa de a ”proteza” oameni cu instrumente muzicale (ca să citez plastica expresie a Anei Negoiță). În compoziția sa intitulată ”George”, artistul transformă balaurul pe care l-a ucis Sfântul Gheorghe într-un saxofon care scuipă flăcări.
”Renașterea mitului” cred că este o parafrază la înfricoșătorul cap de Meduză pictat de Rubens. Numai că Adrian Borda imaginează o Meduză frumoasă, ale cărei tentacule nu se mai află pe cap, ci de la brâu în jos. Minunat clarobscurul din această lucrare și din ale câteva create de el, semn că artistul a deprins cu strășnicie lecția lui Rembrandt.
”Serenada cu strune” povestește despre femeia violoncel, descompusă și recompusă în corzi. Dar muzica vine, oarecum terifiant, din instrumentele de suflat, strălucitoare…
Orchestra alcătuită din violoncel, pian, tobă, suliță și măști simfonizează iubirea artistului într-un contre jour savant, încărcat de emoție. Mai sunt și alte lucrări în expoziție, v-am prezentat doar câteva pentru a vă stârni curiozitatea.
Lucrările pot fi văzute până pe 20 septembrie. Dacă tot mergeți la concertele de la Ateneu, puteți adăsta câteva minute binecuvântate în galeria aflată pe strada Clemenceau nr. 2. Pentru că tablourile nu pot fi simțite decât privindu-le în realitate, în fibra, spiritul și culoarea lor.
Gabriela Hurezean