Revistă de înnodat sinapse

Iarina Demian lansează concurs de creație pe tema violenței

09_Iarina_Demian in O lume pe dos

Actriță și regizor de mare anvergură, încununată  recent cu un premiu de excelență la Gala Comediei Românești, Iarina Demian este și președintele Fundației artEST. În această calitate, s-a implicat în multe evenimente importante, cum ar fi, de pildă, primul concert al violonistei Sarah Chang în România. Împreună cu mica sa echipă, Iarina Demian lucrează acum la proiectul ”Artiștii împotriva violenței și discriminării”. Dar, pentru a vă oferi datele  concursurilor cu cât mai mare exactitate, publicăm mai jos comunicatul primit de la artEST. (R.Ersa)

Concursuri de fotografie, scenariu și dramaturgie pe tema violenței și discriminării, la Luna artEST

Pasionații de fotografie, teatru și film își pot înscrie, în luna septembrie, proiectele la concursurile inițiate de Fundația artEST, tema aleasă pentru competiții fiind lupta împotriva violenței și a discriminării. Fundația artEST, al cărei președinte este actrița și regizoarea Iarina Demian, lansează, în luna noiembrie, proiectul “Artiștii împotriva violenței și discriminării”. Evenimentul se va desfășura pe întreaga perioadă a lunii noiembrie și își propune să atragă atenția asupra celor mai întâlnite forme de discriminare și violență prezente în societatea românească actuală. Una dintre componentele importante ale evenimentului este reprezentată de concursurile de fotografie, scenariu de teatru contemporan și de scurtmetraj, care au ca temă principală violența și discriminarea în societate.

Înscrierile pentru cele trei concursuri încep pe data de 1 septembrie, materialele putând fi trimise pe adresa de e-mail concurs@artest.ro. Astfel, pentru concursul de fotografie, al cărui juriu va fi format din Alex Gâlmeanu, Andrei Pungovschi și Stelian Pavalache, premiul cel mare va consta în suma de 300 de euro, urmând ca fotografiile cele mai bune să fie expuse în luna noiembrie la sala ArCuB din Capitală.

În ceea ce privește concursul pentru piesele de teatru, al cărui juriu va fi format din regizorul Alexandru Darie, actrița Dorina Chiriac și criticul de teatru Gabriela Hurezean, acesta se adresează autorilor  cu vârste cuprinse între 18 și 30 de ani, Fundația artEST dorindu-și susținerea tinerelor talente. Astfel, participanții vor  trimite piese de teatru într-un singur act până la data de 25 septembrie.

Cele mai bune piese de teatru vor fi publicate într-un volum produs de Fundația artEST, în timp ce piesa câștigătoare va face obiectul unui spectacol lectură pe scena ArCuB, cu participarea unor actori profesioniști. Spectacolul va fi produs tot de Fundatia artEST.

Pe de altă parte, concursul de scenariu pentru scurtmetraj, care va fi jurizat de regizoarea IuliaRugină și de scenaristele Oana Răsuceanu și Ana Agopian, se adresează persoanelor cu vârste cuprinse între 18 și 40 de ani. Câştigătorul concursului pentru cel mai bun scenariu va primi un premiu în valoare de 500 de euro.Detalii despre regulamentul concursurilor și data limită până la care pot fi trimise proiectele sunt disponibile pe adresa www.artest.ro . Luna artEST este organizată cu sprijinul Administrației Fondului Cultural Național (AFCN), în parteneriat cu ArCuB și F64.Parteneri media: Zile și Nopți, Observator Cultural, agențiadecarte.ro, LiterNet, e-zepellin.ro, Revista Arte și Meserii.

Foto: Iarina Demian – rol de neuitat în spectacolul  ”O lume pe dos”

Leave a Reply

Basic HTML is allowed. Your email address will not be published.

Subscribe to this comment feed via RSS