”Cel ales” sau cine este pocnitoarea cu efect întârziat?
Vă rog să mă scuzați, dar despre filmul ăsta nu pot să scriu serios. Mă gândesc la el și mă pufnește râsul. Și n-are nicio legătură cu faptul că nu-mi place actorul Bogdan Stanoevici. Nici cu faptul că regizorul și scenaristul peliculei ”Cel ales”, Cristian Comeagă, nu figurează în memoria mea cu vreo ispravă cinematografică. Că a fost producătorul unor filme ale lui Nae Caranfil nu are nicio semnificație în acest context. Din păcate, talentul nu e varicelă, să se ia prin contaminare. Cât despre învățat meserie, domnul Comeagă preferă să învețe din filmele americane. Mă refer la cele… minore.
Securiștii lui Ceașcă erau ticăloși, nu și oligofreni. Prin urmare, afirmația lui Cristian Comeagă conform căreia, la baza scenariului pe care l-a scris, stă mărturisirea unui ”profesionist” al poliției politice, îmi pare grav lovită de caraghioslâc. Dacă ești (ex)securist și povestești oricui, așa, la crâșmă, ce metode murdare ai la îndemână pentru ”atragerea” în branșă a diverșilor cetățeni, ți se taie capul. Cel puțin! Scriind o poveste banală și plictisitoare, transpunând-o cinematografic banal și plictisitor, cale de două ore greu suportabile, Cristian Comeagă are impresia că a făcut un film de artă. Care, culmea, se pare că a și luat ceva premii pe la oarece festivaluri obscure.
Povestea pe scurt: un elev care i-a pictat mustață lui Ceașcă este șantajat de un securist în scopul ademenirii lui pe cele domenii necurate. Ca recompensă, o primește cadou pe fata la care visa fără speranță (Olimpia Melinte), dar și șansa de a fugi din țară. Pentru a accepta să facă orice în slujba securității, i se înscenează un accident de mașină. Peste mulți ani, rămas fără părinți și fără nevastă&fiică, omul părăsește Parisul pentru a îndeplini o nouă misiune/crimă la București. Numai că, ajuns în pădure (Băneasa?), o aude pe una țipând. Viteaz – că doar e killer profesionist, nu? – se repede s-o salveze pe duduie din ghearele celor două huidume care intenționau s-o violeze un pic. Explicația motivului pentru care bălăioara urma să fie violată e la fel de ridicolă și forțată ca tot filmul. Mă rog. Pe scurt, aproape-violata și killerul bântuie de colo-colo cu mașina. Evident, sfârșesc într-un pat. Finalul filmului? Să mor eu dacă mi-l amintesc. Era ceva care transmitea ideea că nu s-a schimbat nimic, soarta noastră e tot în mâinile lor.
Din tot filmul ăsta, singurul personaj care ți se întipărește, cât de cât, în memorie, prin scârboșenia lui dusă dincolo de orice limită, este securistul Escu, interpretat de Nicodim Ungureanu. Alunecos, cinic, arogant, unsuros/libidinos, amenințător, Escu este un personaj hiperbolizat până la refuz de regizorul-scenarist Comeagă. Un fel de supraom construit din gunoaie. Sigur, și personajul lui Ungureanu este destul de comic, mai ales în secvențele în care amintește de Marele Blond.
Contrastând cu această materializare a răului, eroul lui Bogdan Stanoevici, intitulat sugestiv X, pare cel mai prost băiat din cartier (deși se insinuează că ar avea un IQ astronomic, din moment ce securitatea și-l dorea atât de fierbinte…) L-am mai văzut în filme. În toate rolurile a fost de o inexpresivitate fascinantă.
Acum, însă, și-a depășit performanța. Adolescentul X pare un personaj de comedie – freza îi stă ca o perucă (sau o fi chiar perucă?), privirea îi este opacă (minus secvențele când este oripilat, chestie transpusă în expresie facială prin rotunjirea exagerată a ochilor). Toate vârstele prin care trece X, de la adolescență până în pragul senectuții, sunt contrafăcute în spirit amatoricesc. Dacă tot avea neapărată nevoie de un ministru în distribuție, Cristian Comeagă putea să se adreseze unuia mai talentat… Priviți doar imaginea asta. N-ați băga mâna în foc că e secvență dintr-o comedie?
Un coleg critic se întreabă ce caută Laura Cosoi în toată povestea asta. Ei, domnule, dacă nu era numita Nora, se ducea de râpă dialogul. Cu cine mai conversa X în mașină, dacă nu era Nora? Vorbea singur? Killer profesionist care vorbește singur? Cine mai împodobea peisajul cu înjurături, dacă nu Nora? Dragi cititori-care-n-ați-văzut-filmul-și-bine-ați-făcut, Nora este pseudo-violata de la început. Pe parcurs, aflăm că e măritată cu un antrenor de fotbal (de aici și limbajul specific microbiștilor, să zicem, din Giulești) dar deține și un amant rotofei care pare mare amator de glume idioate. Interesant este că Nora evoluează în DOUĂ ZILE de la un personaj specific parcărilor de TIR-uri și vestiarelor cu fotbaliști, la un alt personaj, sensibil, mistuit de grețuri metafizice și îndrăgostit pe bune.
În orice caz, conformându-se indicațiilor regizorale, Laura Cosoi ajunge să arate într-un fel care mă azvârle fără milă în miezul dilemei: de fapt, în filmul ăsta, cine e ”pocnitoarea cu efect întârziat” despre care vorbește Escu? Domnul X sau noua lui iubită? Poate că s-o găsi un cinefil mai deștept decât mine – printre cei cărora le-a plăcut ”Cel ales” – și-o să-mi dezlege misterul.
Oricum, cu acest film, Cristian Comeagă își vede visul împlinit: este, într-adevăr, un fel de Sergiu Nicolaescu!
Gabriela Hurezean
Fotografii de Cos Aelenei