Catherine Deneuve, rătăcind prin curte
În urmă cu patru ani, a rulat la noi o altă comedie (romantică) de-ale lui Pierre Salvadori, ”Minciuni adevărate”, cu Audrey Tautou într-un rol memorabil. Cine l-a văzut, a savurat deja gustul dulce amărui al umorului acestui rafinat regizor francez. Anul acesta, Salvadori duce dulcele-amărui spre amărui-negricios, în comedia ”Dans la cour” (”În curte”), bucurându-se de complicitatea unor actori unul și unul, în frunte cu mereu superba Catherine Deneuve. O actriță care îmbătrânește frumos pentru că o ajută simțul umorului.
În schimb, despre personajul ei din film, Mathilde, nu s-ar putea spune că e în stare să facă haz și, cu atât mai puțin, să facă haz de necaz. S-a pensionat de curând și a devenit o femeie mistuită de angoase& melancolii și de frustrarea de a se simți inutilă. În lipsă de altă preocupare, își face o problemă personală din starea blocului vechi în care locuiește. Fisura apărută într-unul dintre pereții apartamentului său o obsedează în așa hal, încât soțul ei, Serge (Féodor Atkine), se gândește foarte serios s-o interneze un pic la balamuc.
Singurul care pare s-o înțeleagă este portarul recent angajat, Antoine, interpretat de Gustave Kervern, un actor aproape necunoscut la noi, din simplul motiv că s-a afirmat în cinematografia franceză și internațională mai mult ca regizor (”Aaltra”, 2004; ”Avida”, 2006; ”Louise-Michel, 2008; ”Mammuth”, 2010; ”Le grand soir”, 2012; ”Near Death Experience”, 2014). Că e un mare actor ne-o demonstrează și ”În curte”, făcând din Antoine un personaj pe care nu-l uiți prea curând. A fost chitarist într-o trupă rock, a căzut în depresie și a părăsit cariera muzicală fix în mijlocul unui concert. Fără bani, mâncare, locuință, Antoine își caută loc de muncă având o singură pretenție: face orice dar să nu i se ceară să gândească. Pentru că gânditul excesiv l-a aruncat în gherele depresiei.
Așa ajunge să se angajeze ca portar al blocului în care locuiește Mathilde. Mostră de umor: Serge încearcă să-i sugereze Mathildei că nu e cazul să-l angajeze pe Antoine pentru că e într-o ureche, vorbește singur. Ce răspunde Mathilde? Foarte bine, dacă vorbește singur, măcar n-o să se plictisească toată ziua. Altă mostră de umor: pentru că Antoine se prostea prin curte cu furtunul, făcând gălăgie și risipind prea multă apă, Mathilde îl pocnește cu o pară bine țintită. Mai târziu, când vede vânătaia pe care a provocat-o, îi face cadou lui Antoine cuptorul cu microunde și cafetiera.
Strâns înrudiți prin psihozele care îi mistuie, cei doi se vor împrieteni. În ciuda faptului că se tratează nonstop cu bere și, ocazional, cu cocaină, heroină și ce mai pică, Antoine este un om de o bunătate profundă dar, la fel ca Mathilde, prea puțin înțeles. Sigur, va găsi și el înțelegere la Stéphane (Pio Marmal), de ”profesie” hoț de biciclete și dealer de droguri, un băiat visător, care nu-și împlinește niciodată visele. Mai apar prin curte și alți oameni cu țigle ciobite pe acoperiș: Maillard, genul de vecin nevricos, care are mereu ceva de reclamat (Nicolas Bouchaud), Lev, paznic într-un Mall și exponent al sectei Emisarii Luminii (Oleg Kupchik, adorabil accentul rusesc cu care explică importanța… musculaturii spirituale), Colette (Michèlle Moretti), librăreasa țicnită… pardon, ezoterică, preocupată, și ea, de apocalipsa care va scufunda cartierul.
Deși prezentă doar câteva clipe, Carole Franck lustruiește cu succes o mică nestemată interpretativă în personajul consilierei distrate, care pierde acte, de la biroul pentru angajări. Scenariul scris de David Léotard, Pierre Salvadori și Benoît Graffin poate fi considerat o pagină de literatură foarte bună, oferind o galerie de personaje viabile, familiare, atașante – tot atâtea partituri ce pun în valoare talentul unor actori străluciți. Deși, în esență, toți oamenii din film sunt triști, situațiile în care sunt puși – specifice, adesea, teatrului absurd – au un comic irezistibil, de cea mai bună calitate. Vă recomand cu căldură acest film care vă va face să râdeți. Și să gândiți.
Gabriela Hurezean