Premieră la TNB: ”Furtuna” lui Shakespeare și cubul lui Nichita
Dacă ajungi mai devreme la Teatrul Național, nu trebuie să te murezi în ploaie până când începe spectacolul (cum se mai întâmplă pe la alte teatre bucureștene). Mai mult decât atât, poți chiar să intri în sală și, în cazul nostru, să vezi, cu 10 minute înainte de începerea spectacolului, un pre-spectacol. Actorii verifică decorul, schimbă păreri, se împrietenesc cu publicul. Încliftat într-un costum alb, Mihai Călin părăsește scena teatrului din teatru și se sfătuiește cu o spectatoare dacă e bine sau nu să-i lase acesteia în păstrare un carnețel jerpelit și o pană de scris, până când va avea el ”o replică”. Într-un sfârșit, renunță și ascunde lucrurile sub scenă.
Tobe, ritmuri, auftakt, magie. Începe ”Furtuna”. De Shakespeare. Recitită de regizorul bulgar – devenit universal – Alexander Morfov. Care a mai montat la Naționalul bucureștean ”Vizita bătrânei doamne” și a venit în turneu cu al său ”Don Juan”. Își respectă și de data aceasta obiceiul de a citi în deplină libertate, fără, însă, a desfigura spiritul shakespearean. Povestea lui Prospero, fost duce de Milan, trădat de propriul frate și izolat pe insula defunctei vrăjitoare Sycorax, este arhicunoscută. Noutatea poate veni din viziunea regizorală, din performanțele actoricești, din decor și sonorități. Scenograful Nikola Toromanov propune o scenă cu toate ”harnașamentele” la vedere și care poate fi de toate: insulă, mare învolburată, pădure cu liane, corabie, adăpost etc.
În acest spațiu își despletește Morfov fantezia, inspirația și, nu în ultimul rând, umorul. Căci ce altceva decât umorul a iscat, de pildă, acea mustață a lui Prospero, datorită căreia Ion Caramitru seamănă frapant cu un Einstein mai tânăr și mai pieptănat? Lucru deloc întâmplător, pentru că Prospero este un savant/magician care stăpânește duhurile și creaturile insulei și, prin intermediul lor, stihiile naturii. Ion Caramitru, acest mare aristocrat al scenei, materializează un Prospero distins și pișicher, în același timp, generos și cinic, profund uman dar și nemilos. Dacă e oarecum resemnat cu propria soartă, găsindu-și o lume familiară în cărți, există un amănunt care îl neliniștește: soarta fiicei sale, Miranda. În versiunea Crinei Semciuc, Miranda este un fel de Mowgli al insulei, care își amintește foarte vag că a avut, cândva, cinci servitoare. A crescut în jungla insulei și, dacă nu-l punem la socoteală pe tatăl ei, singura vietate masculină pe care o cunoaște este monstrulețul Caliban, excepțional interpretat de Mihai Călin.
Se pare că Morfov este adeptul teoriei colonialiste, acreditată, de-a lungul vremii, de unii critici. Caliban arată ca o lăcustă neagră, uriașă, se hrănește cu broaște vii, vrea s-o violeze pe Miranda și, cu toate acestea, are un nu știu ce care te face să empatizezi cu el. Graseiază ca un copil care a dat mult de lucru logopedului, până când a învățat să spună ”r”. Se plânge mereu că îi e foame și că insula e a lui. Și chiar așa este. Insula a fost a mamei sale, vrăjitoarea Sycorax și i se cuvine, deci, ca urmaș, în ciuda intrusului Prospero care, e drept, l-a civilizat întrucâtva, dar l-a și transformat în sclav ținut în lanțuri. De altfel, toate spiritele insulei sunt slugile lui Prospero care le stăpânește cu ajutorul lui Ariel, spiritul pe care Sycorax îl ferecase în trunchiul unui copac.
După 12 ani de chin, este eliberat de Prospero, dar ”libertatea” astfel obținută nu este decât o nouă înrobire. Ariel, făptura de aer este întruchipată de omul cel mai potrivit pentru acest rol, István Téglás. Virtuoz al expresiei corporale, Téglás reușește să exprime foarte mult prin mișcări puține, uneori chiar prin nemișcare. Ariel e trist pentru că Prospero îi promite mereu libertatea fără a se ține de cuvânt, e rece în fața tribulațiilor omenești, ca orice spirit, e puternic, în ciuda fragilității ființei sale eterate, e versatil și plin de grație magică. Să ascultăm tema muzicală pe care Morfov a ales-o pentru Ariel, apoi continuăm disecția spectacolului:
Iată cum o melodie poate descrie total un personaj. Din fericire, în spectacol, cântecul se oprește înainte de minutul 3,08, unde splendoarea se transformă în western spaghetti. E frumoasă și muzica westernului dar așa, amestecate, generează ceva care seamănă cu un tort de ciocolată ornat cu ceapă verde. Nu am divagat fără un scop anume. La fel ca pasajul intrus din piesa lui Patrick Watson, există și în spectacol un pasaj pe care nu-l pot digera și nici nu-l pot descrie pentru că sunt niște copii, pe-aici prin preajmă. Pe ocolite: când Miranda se întâlnește cu Ferdinand (Alexandru Călin) unul dintre spirite face un gest trivial, demn de Vacanța Mare și nicidecum de un spectacol bun, ca acesta.
E normal ca niște marinari euforizați să se comporte ca niște tifosi veritabili, cu tot tacâmul de vulgarități aferent, numai că din partea unor spirite ne așteptăm la un alt gen de umor. Dar, vorba lui Nichita Stănescu, un cub perfect trebuie ciopârțit un pic, la un colț. În rest, spectacolul e memorabil. Excelente aluziile la contemporaneitate, vezi scena în care marinarii turmentați, fluturând niște nădragi murdari pe post de stindard, pornesc vitejește să preia puterea de la Prospero. Sau cea în care Caliban blestemă metaforic: ”Lovi-v-ar ciuma roșie!”. Sau cea în care tot Caliban le sugerează rebelilor să ardă cărțile lui Prospero (amintind, cu siguranță, de ”Cultura la dubă”!) Dar, pentru că ”Furtuna” se vrea o comedie romantică – aș zice, chiar o feerie – regizorul a întocmit o ilustrație muzicală pe toate gusturile, de la ”Carmina Burana” (Carl Orff) la ”You are so beautiful” (Joe Cocker), de la muzică țigănească, la tarantella italiană etc.
La plecare, iei cu tine acasă bucuria de a fi asistat la performanțe artistice de mare amplitudine – Ion Caramitru, Mihai Călin, István Téglás – susținute de o echipă excelentă. O notă specială se cuvine prestațiilor lui Mihai Calotă (Trinculo), Ioan Andrei Ionescu (Antonio), Andrei Finți (Alonso), Vitalie Bichir (Gonzalo), Marcelo S. Cobzariu (Stephano), Gavril Pătru (Sebastian), Ionuț Toader (spiridușul cu microfonul). Expresiv este și grupul de actori care interpretează marinari, spirite, creaturi: Eduard Cârlan, Mădălin Mandin, Idris Clate, Axel Moustache, Eduard Adam, Alexandra Poiană. Un spectacol care își propune să-ți ofere o stare de bine. Și chiar reușește.
Gabriela Hurezean
Fotografii de Augustin Bucur