Roxana Guttman: ”Aș vrea să fiu cățel, măcar pentru o zi”
Știam că, în vară, a fost la un festival din Polonia, cu spectacolul ”Yentl”, în care joacă un rol mic, dar pregnant. Mă gândeam să facem un interviu pe teme teatrale, dar a tot amânat, pentru că nu-i place să se laude, nici să înșire vorbe goale. A acceptat să stăm de vorbă abia în momentul în care a simțit că are ceva important de spus. Și, pentru că viroza mă împiedica să ies din casă, am invitat-o la mine.
DE CE?
A întârziat doar două minute, exact cât a avut nevoie pentru a se arunca înaintea mașinilor din intersecție și a salva un pui de pisică slab, jigărit, însetat și înfometat, care traversa pe roșu. Cum cele trei pisici ale mele – adunate tot de pe străzi – reacționează violent când li se încalcă teritoriul, ne-am izolat cu ”musafira” în bucătărie.
Abia după ce a mâncat, băut, jucat, adormit, am purces la conversație, deși ceea ce ne preocupa mai presus de orice, era să-i găsim un stăpân puiuțului blănos (ceea ce s-a și întâmplat, chiar a doua zi). Evident, tema principală a fost soluția pe cât de prostească, pe atât de atroce, aleasă de autorități pentru problema câinilor comunitari. ”Aș vrea, măcar pentru o zi, în viața asta, să fiu cățel, – spune Roxana Guttman – să mă pot uita în ochii oamenilor și să întreb tăcut: DE CE? De ce nu ni se dezvăluie adevăratele împrejurări în care s-a produs tragedia copilului din Parcul Tei? De ce și cum s-a ajuns să se afirme cu atâta convingere că lumea asta e numai a oamenilor? De ce și cine vrea cu orice chip să distrugă armonia inițial perfectă a planetei? Cred că după o zi în care am fost un cățel cu ochi senini și întrebători, cu iubire și devotament, cu mirare la tot ce e-n jur și cu o rangă în cap sau cu blana arzând, știu sigur că, la sfârșitul zilei, n-aș mai vrea să redevin vreodată om.”
Despre fericire
Îmi spune că violența, agresivitatea, sărăcia și prostia o fac nefericită. Are ochii umezi, deși nu e o plângăcioasă.
Încerc să schimb atmosfera și o întreb ce o face fericită. ”Mă face fericită copilul meu, – mărturisește Roxana Guttman – mama mea, care ne susține și ne ține pumnii la fiecare spectacol sau examen, ”ferma” noastră de animăluțe, două pisici și un cățel, iubirea și devotamentul necondiționate, pe care ni le arată de când ne știm, bieții câini maidanezi, pentru statornicia sentimentelor lor (de care omul nu e în stare!). Sunt fericită pe scenă, în parc, când ninge, când vin Sărbătorile, când beau cea mai bună cafea de la ”tonomatul” din holul Teatrului Evreiesc. Sunt fericită și recunoscătoare pentru viața asta, cu bune și rele, pentru că știu că reprezintă șansa mea la evoluție. Șansa mea de a învăța să înțeleg, să prețuiesc și să iubesc tot ce mă înconjoară.” Fiica Roxanei, Naomi, licențiată în teatrologie (UNATC), e un talent polivalent. Naomi este bucuria supremă a Roxanei: ”Ca mamă, cred că trăiesc cea mai mare provocare. Aș vrea să-i pot oferi copilului meu șansa de a trăi într-o lume mai bună, șansa de a fi fericită, iubită și respectată. Șansa de a învăța din greșelile mele și de a nu le repeta. Și, dacă mă gândesc bine, cred că pot. Știu că se va întâmpla tot ce-mi doresc cu ardoare. Spre deosebire de mine, copilul Naomi e mult mai organizat și mai determinat. E, toată, un suflet de artist hărăzit cu multe talente (pian, actorie, scris…). O admir pentru dorința și puterea de a explora mereu ceva nou. Mă trezește de multe ori la realitate din norii mei de visare și mă motivează cu idei de proiecte. Ne susținem, ne criticăm, ne lăudăm reciproc, suntem deja o echipă. Mai presus de toate, ne iubim cât toate planetele (cum spunea Naomi când era mică) și încercăm, amândouă, să nu pierdem niciodată copilul din noi.”
Despre teatru
Am văzut-o în roluri memorabile, la Teatrul Evreiesc de Stat, la Opera Națională din București, la Teatrul Luni de la Green Hours. Am văzut-o în filme, în roluri mari și mici. Roxana Guttman e genul de actriță care îți confiscă toată atenția, chiar dacă stă ascunsă după decor și îi are ca parteneri de scenă pe cei mai sacri dintre monștrii sacri. Și e încântată că Teatrul Evreiesc de Stat cunoaște un reviriment spectaculos de când Maia Morgenstern a preluat conducerea: ”În ultimii 20 de ani, de la ”Dibuk” încoace (regia: Cătălina Buzoianu), TES n-a mai participat cu niciun spectacol în Festivalul Național de Teatru. Și iată că, anul acesta, avem un motiv de mândrie: ”Yentl” – regia: Erwin Șimșensohn – un spectacol pe care eu am pariat, e selecționat! Tot ”Yentl” a participat în luna august la Festivalul de Teatru de la Varșovia, a cărui ediție de anul acesta a fost dedicată lui Isaac Bashevis Singer. Fără modestie, a fost un succes real. Acest spectacol este primul proiect inițiat de Maia Morgenstern ca director al TES și a reamintit tuturor că teatrul nostru există! Și există cu spectacole foarte bune.”
Aici ne-am oprit și am trecut la trimiterea unor mesaje către toți oamenii buni pe care îi cunoaștem și care ar fi putut să adopte pisoiașul. Până la urmă, l-a ”înfiat” Cristina, o fată micuță, cu un suflet uriaș. Am publicat acest interviu astăzi, pentru că pe 4 octombrie, în țările civilizate se sărbătorește Ziua Internațională a Animalelor. Din păcate, în România, acestă zi se ”celebrează” prin uciderea câinilor. Bine că există și oameni care mai reduc din numărul victimelor aflate în lagărele de exterminare numite ”adăposturi”.
Gabriela Hurezean
Fotografii: arhiva TES, oglinzideargint.ro
One Response to “Roxana Guttman: ”Aș vrea să fiu cățel, măcar pentru o zi””
Devziua animalutelor, … jumatate dintre Romanii iubitori de animale, am plans, pentru cainii nefericiti, care vor fi eutanasiati, care vor fi rau intretinuti si care vor fi maltratati si molestati, iar cealata jumatate ne-au adus injurii! Asta este democratia, civilizatia in Romania, stat EUropean! Judeca, Tu, Romanule de buna credinta!