Baba comunistă în mrejele capitalismului
Îmi place Stere Gulea. E un regizor profund. Și serios, chiar și atunci când glumește. ”Moromeții”, ”Stare de fapt”, ”Vulpe – vânător” sunt filme pe care le revăd oricând cu plăcere. Poate că, de-a lungul timpului, Stere Gulea s-ar fi bucurat de mai mult succes (a se citi: bani) dacă știa să facă filme de aventuri ieftine sau comedii groase. Dar nu știe. De aceea, ”Sunt o babă comunistă” le va pica greu la stomac celor care merg la cinema să vadă bulion, explozii, nuduri și gaguri urât mirositoare. În schimb, celor care se regăsesc în filme, o să le placă tare de tot.
Luminița Gheorghiu, baba care nu e babă
Deși nu are deloc aerul unei pensionare, Luminița Gheorghiu se află deja la al doilea rol de babă (după cel din ”Baba care ascultă Abba” de la Teatrul Metropolis). Sigur că, și de data asta, își oferă singură titlul, într-un puseu de autopersiflare. Emilia este o femeie matură, peste care istoria a trecut fără să-i schimbe resorturile interioare.
Pentru ea, ca pentru cei mai mulți, a fi comunist însemna să te plictisești la ședințe lozincarde și să plătești cotizația lunară. Emilia este un om bun, indiferent cât de tare o calcă viața în picioare. Luminița Gheorghiu exprimă impecabil trăirile acestei femei simple, dotată cu inteligență nativă și cu acea generozitate specifică săracilor. A muncit cândva într-un combinat important, a fost apreciată pentru corectitudinea ei și era cât p-aici să dea mâna cu Ceaușescu. Acum, în plin capitalism, fostul combinat e în ruină, iar cei rămași fără loc de muncă, pensionați înainte de vreme, se descurcă după inspirație și noroc. Din acest punct de vedere, soțul Emiliei, Țucu (magnific Marian Râlea!) este un exponent tipic al mișcării ”inteligența tehnică românească în acțiune”, inventată în anii Iepocii dă Aur.
Nu are bani, dar practică trocul cu mult talent, iar sarsanaua cu mâncare astfel procurată o înalță la fereastra bucătăriei de bloc cu ajutorul unui scripete artizanal. Exact când viața celor doi intrase într-o rutină câlțoasă, se produc două evenimente care îi zgâlțâie viguros. Vine o echipă de filmare pentru a face un documentar despre comunism, Emilia este invitată să apară în film și de aici izvorăsc niște rememorări, nici nostalgice, nici ranchiunoase… În același timp, află că fiica lor, Alina (Ana Ularu, excelentă), măritată în Canada, vine în vizită, împreună cu soțul ei, Alan (Collin Blair, veriga foarte slabă a distribuției, un actor care nu transmite absolut nimic…).
Filmul surprinde cu duioasă ironie acea febrilitate patetico-ridicolă cu care orice român se pregătește să-și primească în vizită copilul plecat peste mări și țări. La fel de ironic este tratat și cadoul care li se aduce din țara câinilor cu covrigi în coadă: un mic instrument de făcut ouă pătrate…
Mari actori în roluri microscopice
Anca Sigartău (Sanda) și Tania Popa (Aurelia) au partituri destul de consistente, pe care le interpretează admirabil.
La rândul ei, Valeria Seciu întruchipează un personaj cheie, doamna Stroescu, o fostă profesoară care își mai rotunjea veniturile făcând croitorie. Acum nu mai poate, pentru că a lăsat-o vederea. Din replici puține, aflăm că se trage dintr-o familie bogată. Ea este cea care va enunța cu claritate usturătoare datele polemicii dintre nostalgici și anticomuniști: Comunismul i-a dat Emiliei serviciu și apartament la bloc, în schimb, i-a luat doamnei Stroescu tot ce avea și i-a distrus viața. Și demonstrația poate continua: capitalismul i-a dat Aureliei oportunitatea de a pune bazele unei afaceri și tot capitalismul a lăsat-o pe Maricica fără casă. Aici ne oprim puțin. Rolul cerșetoarei Maricica, al cărei domiciliu se află într-o carcasă de Trabant, este interpretat de o actriță unică, irepetabilă, genială: Coca Bloos. Chiar dacă rolul ei e mic și se reduce la două-trei replici scurte, îți invadează sufletul și îți rămâne în memorie multă vreme după ce ai părăsit sala de cinema. La fel de mic este și rolul unui alt mare actor, Mircea Andreescu (un vecin), sau cele jucate de Constantin Florescu sau Gabriel Spahiu. Din păcate, magnitudinea harului lor este cunoscut doar celor care frecventează teatrele, pentru că nu avem destule filme pe măsura unui asemenea calibru artistic. Dar să revenim la subiect. Scenariul este scris de Stere Gulea, Lucian Dan Teodorovici și Vera Ion, după best seller-ul omonim al lui Dan Lungu. Imaginea este semnată Vivi Drăgan Vasile, iar costumele au fost create de Doina Levintza. Tema filmului: până unde pot merge părinții pentru fericirea copilului lor. Nu te speria, nu moare nimeni, ba chiar se poate spune că finalul e oarecum happy și mai ales eco :) !
Gabriela Hurezean