”Păpușarul” – un Dumnezeu mai mic și mai nefericit
Dacă vreau să nu mă rătăcesc în drum spre Teatrul Evreiesc de Stat, trebuie s-o iau pe Mântuleasa. M-am executat și, în apropierea scuarului unde se află capul lui Eliade, a explodat un tei. Și locul s-a umplut cu parfum euforizant. Dar nu acesta a fost motivul pentru care ”Păpușarul” avea să-mi cotropească mintea și sufletul.
Alexander Hausvater lansează un mare actor: Constantin Florescu
N-ai cum să gândești abstract despre 6.000.000 de oameni nevinovați, uciși în modul cel mai concret, din simplul motiv că erau evrei. Piesa scrisă de Gilles Segal (dramaturg francez, născut în România) a fost montată pe scena Teatrului Evreiesc de Stat din București de Alexander Hausvater, un regizor mult prea bun ca să poată fi înțeles de unele minți obtuze. În urmă cu trei ani, când a fost premiera spectacolului ”Păpușarul”, Hausvater spunea că, mai mult decât holocaustul, îl interesează povestea individuală a fiecăreia dintre cele 6.000.000 de victime. Povestea păpușarului Finkelbaum din Lodz este una dintre acestea. Samuel Finkelbaum a reușit să evadeze din lagărul de la Birkenau, dar a dat o moarte pe altă moarte. La cinci ani de la încheierea războiului, omul tot nu îndrăznea să-și părăsească ascunzișul. Faptul că regizorul l-a distribuit în rolul titular pe Constantin Florescu a fost lovitura de maestru. Dacă, până acum, n-a avut parte de personaje care să-i pună cu adevărat în valoare uriașul talent, Constantin Florescu are la dispoziție, de data asta, partitura cea mai potrivită. Samuel Finkelbaum s-a rupt de lume, și-a reconstituit micul univers din păpuși de cârpă și își petrece timpul războindu-se cu Dumnezeul care a permis shoah-ul, uciderea unei jumătăți din poporul său. La Birkenau au murit toți cei pe care îi iubea, prieteni, părinți, soția însărcinată. Reconstituind trecutul cu ajutorul păpușilor sale, Finkelbaum este, în același timp, Creator și Creațiune.
Fericit și senin la propria nuntă sau atunci când află că va deveni tată, Finkelbaum are în ochi sclipiri de fiară când îl interpretează pe ofițerul SS care i-a exterminat familia, pentru a sfârși, apoi, în tragica împietrire a celui care și-a văzut ucisă familia. Chiar dacă Finkelbaum a supraviețuit, amintirea este, pentru el, o rană sângerândă, o moarte continuă, insuportabilă. ”Dumnezeu nu există, pentru că nu poate să-mi dea nebunia” – strigă păpușarul care crede că, doar pierzându-și mințile, ar putea să nu mai simtă sfâșierea atroce. Până la urmă, Dumnezeu îi va arăta, totuși, că există. Dăruit cu o expresivitate halucinantă, Constantin Florescu îți acaparează atenția și emoțiile pentru o oră și jumătate. Îi stă alături în riscanta aventură Rudy Rosenfeld – acest minunat stâlp de rezistență al TES – în rolul lui Schwartzkopf, un alt supraviețuitor al lagărului de exterminare care, însă, a reușit să se redreseze psihic și, acum, cu o bunătate nealterată de chinurile suferite, încearcă să-l readucă la viață pe fostul său prieten. Alexandra Fasolă este sensibilă, solară, atașantă în rolul Rachelei, soția lui Finkelbaum. Atrage atenția prin grația și versatilitatea sa și Iolanda Covaci (Leah, copilul, clarinetista, violonista), după cum și-au meritat aplauzele Natalie Ester (proprietăreasa), Nicolae Călugărița (în patru roluri interpretate cu haz, dar și cu unele îngroșări inutile…), Marius Călugărița, Darius Daradici, Anka Levana, Viorel Manole, Marian Simion. Spectacolul ”Păpușarul” de la Teatrul Evreiesc de Stat poartă amprenta inconfundabilă a regizorului Alexander Hausvater: se joacă în spațiu neconvențional (cu publicul pe scenă), are umor și ironie, deși subiectul e tragic, propune o distribuție excelentă, iar finalul este surprinzător. Scenografia – perfectă! – este semnată de Viorica Petrovici. Muzica lui Yves Chamberland completează sugestiv atmosfera acestui extraordinar spectacol.
Gabriela Hurezean