Ce alegem: ”Urâtul” sau frumusețea înșelătoare?
Joia trecută a fost ziua lui Vlad Cristache. Îl cunosc de când era mic și regiza spectacolele trupei de teatru de la Liceul ”Mihai Viteazul”. Și lua premii binemeritate. Știu încă de atunci că, sub înfățișarea lui de copil inocent, jucăuș și emotiv, zace un spirit de observație necruțător și un curaj al rostirii vecin cu cinismul.
Fața care nu vinde
Avea vreo 24 de ani când spunea, într-un interviu: ”Nu-mi place lumea în care trăiesc. Este o societate sufocantă prin imbecilitate și servilism. Valorile sunt răsturnate și sunt încurajate lipsa de fond și de caracter uman. Nu-mi place că lumea nu-și mai lasă timp să viseze la ceva, la orice, și nu-mi place să fiu singur.” Joi, Vlad Cristache a împlinit 26 de ani și ne-a oferit, pe post de ospăț cu trufandale, premiera noului său spectacol, ”Urâtul” de Marius von Mayenburg, montat în Sala Nouă a Teatrului de Comedie. Un loc perfect pentru acest spectacol, grație și impresionantei scenografii-personaj, creată de Vladimir Turturică. Oglinda, manechinele de vitrină, reclamele la fake-uri ne introduc în universul meschin (și atât de bine cunoscut!) în care contează doar aparența și totul este falsificat: chip, trup, gândire, sentiment, ierarhie, valoare. Marius Stănescu este Lette, un mic geniu al tehnicii, care a rămas desfigurat în urma unui accident. ”Cu fața asta nu poți vinde nimic” – i se spune și, sperând că va schimba ceva, acceptă să se supună operației estetice. Pe Marius Stănescu l-am mai văzut în nenumărate spectacole, îi cunosc virtuozitatea și, totuși, reușește să mă uimească și de data aceasta. Deși chipul său este același, când textul spune că e urât, îl vezi urât, iar când spune că e frumos – îl vezi frumos. Asta ține de strălucirea ochilor, de lumina sau întunericul dintr-un zâmbet, de expresia trupului, de intonație…
Cine dictează și cine se supune
În rolul unei personaj demonic, manipulator/tentacular îl regăsim pe Constantin Cojocaru. El este boss-ul care îi reproșează lui Lette urâțenia păguboasă, el este și chirurgul estetician care execută fizionomiile după aceeași matrice. Evident, el este un fel de (re)creator al omului care, pentru a avea succes în afaceri și amor, trebuie să se încadreze în tiparul obligatoriu. Făcând abstracție de unele excese (cauzate, probabil, de tracul premierei), Constantin Cojocaru reușește să dea viață în modul cel mai convingător unui personaj polivalent: carismatic dar, în același timp, detestabil, terifiant, grotesc, feroce. O surpriză plăcută oferă și Delia Nartea, în două ipostaze diametral opuse: soția lui Lette, dulce, solară, conformă cu standardul de frumusețe și Fanny, patroana de 73 de ani, o mamaie ”complet renovată”, la fel de frumoasă ca tânăra soție. Dar mult mai experimentată. 
Diferența dintre cele două este dată mai ales prin schimbarea vocii și a intonației, minunat realizată de actriță. Odată cu apariția lui Fanny, apare din nou tema chipului dar, de data asta, frumos. ”Cu fața asta, – îi spune Fanny lui Lette – nu te poți limita la o singură femeie. Fidelitatea nu e o problemă de atitudine ci una de ofertă!” Dincolo de insațiabilele sale pofte sexuale, Fanny este definită și de palide instincte materne. Fiul său, Karlmann (excelent interpretat de Silviu Debu) este un fel de cățel de companie, depersonalizat și umilit. Pentru el, ca pentru toți ceilalți, singura salvare pare a fi dobândirea frumuseții stas. Chiar dacă realitatea îl contrazice (deocamdată…), Mayenburg consideră că frumusețea nu-ți aduce decât pierderea de sine, rătăcirea absolută, tristețea. Iar tânărul regizor Vlad Cristache îi susține teza cu fervoare. L-am văzut cum zâmbea sardonic, sus, în ”podul” sălii, în timp ce Lette se văicărea sub scalpelul chirurgului măcelar. Pe scurt, Cristache a făcut un spectacol remarcabil, ajutat și de Arcadie Rusu (mișcarea scenică) și Andrei Nechifor (ilustrația muzicală). Pentru cei care vor să vadă spectacolul, o informație utilă: Sala Nouă a Teatrului de Comedie se află pe strada Sfânta Vineri, lângă Templul Coral.
Gabriela Hurezean
Fotografii de Adi Bulboacă