Expoziție eveniment la Institutul Liszt: György Jovián și corpul gol al lumii
Urmăresc de foarte multă vreme creația marelui artist și, cunoscându-i profunzimile, mi-e clar că acest ”corpus inane” care dă titlul expoziției nu se referă doar la goliciunea vulnerabilă a trupului exterior, ci și la vidul care crește în progresie geometrică, înlocuind spiritul uman. Nefiind genul plângăcios, care jelește cu lacrimi de crocodil, Jovián constată decrepitudinea lumii cu sângele rece al chirurgului care ar vrea să salveze viața pacientului, dar nu se implică emoțional. Vede (al naibii de clar!) și arată cu necruțare. Artistul despăienjenește priviri și etalează realitatea frustă, nu o dată cu nedisimulată ironie. Nevolnicia omului zace sub mormane de fier vechi, rugina macină strălucirea, materia se descompune într-o apocalipsă a demolării materiale și sufletești.
Mai demult, stăteam pe o băncuță la Kunsthistorische Museum din Viena, încercând să disting măcar o urmă, o singură urmă a penelului cu care Bruegel a pictat ”Jocurile de iarnă”. Dar nu se vede nicio urmă. Imaginea e perfect netedă, ca într-o fotografie. Așa sunt și lucrările lui György Jovián, imagine limpede, în care mâna omului nu pare să fi intervenit. Curatorul expoziției, istoricul și criticul de artă Zuh Deodáth, vorbea, la vernisaj, despre realismul creației acestui artist. Care nu înseamnă a copia realitatea, ci a transmite cum vede el realitatea și cum și-ar dori să vedem noi realitatea lui. Și, dacă ne luăm răgaz să contemplăm în tihnă, vedem realitatea lui Jovián ca pe o melacolie ironică, plutind deasupra unui ocean de obiecte inutile, în care omul aprinde mici și trecătoare incendii.
Cele mai multe vernisaje ale expozițiilor sale au fost însoțite de muzică, în interpretarea unor instrumentiști de elită. Asta, pentru că însăși opera lui György Jovián este prin excelență muzicală, o înșiruire de compoziții pendulând progresiv între capriciu, oratoriu, recviem. De la o vreme, artistul pare să treacă puntea fragilă dintre hiperrealism și realismul magic. Sub dărâmături, colcăie/pâlpâie ceva. Nu putem vedea ce anume, dar se simte, pentru că pictura lui Jovián are o vibrație atât de puternică, încât e imposibil să n-o percepi. Metafizică în stare pură. Precum bărbatul gol construiește cu bricheta constelații vaste, dar perisabile, așa și sufletul omului perseverează în a-și căuta o cale spre mântuire. Ca soundtrack, merge de minune Capriciul de Paganini interpretat cu virtuozitate de violonistul Csendes László, o prezență importantă la vernisaj.
Așa cum spunea Kósa András László, directorul Institutului Liszt, noua expoziție de la Centrul Cultural Maghiar din București se înscrie în seria evenimentelor dedicate artiștilor bursieri sau membri ai Academiei Maghiare de Artă. György Jovián s-a născut la Șimleul Silvaniei, a învățat la Liceul de Artă din Oradea și a absolvit cursurile Facultății de Arte Plastice ”Nicolae Grigorescu” din București. Înainte de a se muta la Budapesta, a lăsat țării natale câteva daruri neprețuite (vezi mozaicul din cartierul Rogerius, Oradea). Între vernisajele de la Paris, Lisabona sau Berlin, a revenit mereu în țară, cu expoziții la București, Cluj, Oradea, Sfântu Gheorghe. Semn că își amintește foarte bine de unde a plecat și de ce. De ce-ul ăsta și-a mai primit un răspuns în seara de 18 aprilie.
Când rectorul UNARTE, Cătălin Bălescu, a trimis o scrisoare protocolară, prin care se scuza că nu poate participa la vernisaj, dar îi oferă artistului un cadou: diapozitivul reprezentând una din lucrările cu care acesta și-a dat licența la Arte Plastice. Decât nimic, treacă și asta, dar cred cu tărie că niște lauri de doctor honoris causa se asortau mai bine cu evenimentul. Și nu funcționează scuza că lucrurile s-au întâmplat în pripă. Se știa cu mai bine de o lună înainte de venirea în țară a acestui artist cu adânci rădăcini în România, deținător al celor mai importante premii pentru arte vizuale, prezent în colecții prestigioase din întreaga lume, un artist pentru care universalitatea a devenit o patrie fără hotare, un acasă cât se poate de firesc. Ce putem face noi? Simplu: să-i admirăm tablourile expuse la Institutul Liszt (strada Gina Patrichi 8) până la 10 mai.
Text și foto: Gabriela Hurezean