Premieră la Teatrul L.S. Bulandra: OEDIP, de ieri, de azi, dintotdeauna
Ceas electronic. Deasupra scenei. Ce măsoară? Timpul, netimpul, durata căii adevărului? E noaptea de după alegeri. Acceptăm convenția, pe moment. Asta măsoară ceasul din bagdadie: cât mai e până la aflarea rezultatului. Ai fost ales? N-ai fost ales? Și dacă ai fost ales, pentru ce ai fost ales? Andrei Șerban știe mai bine decât tot restul lumii că întrebarea e mai importantă decât răspunsul. Când m-am lăsat purtată prin catacombele ”Trilogiei antice”, am învățat și eu această lecție. Cu smerenie și fascinație. Apoi am văzut toate spectacolele montate de Andrei Șerban în București, toate mi-au plăcut, dar ”Oedip” e primul care îmi stârnește emoția intensă a Trilogiei. Nu pentru că subiectul e antic (de fapt, e atemporal), ci pentru că transmite fluent și năvalnic trăiri, într-un crescendo perfect articulat. Așadar, suntem în noaptea numărării voturilor. Declarații în fața presei. La sediul partidului ce reprezintă ”o nouă mișcare minusculă” în slujba adevărului, e mare forfoteală. Stagiara cu doi kilometri de picioare aduce, din când în când, vești de la numărătoare. Oedip e sigur pe sine, știe că va câștiga, n-are nimic de ascuns, pentru el e sfânt doar adevărul în care crede și pe care îl promite electoratului. Vlad Zamfirescu locuiește personajul fără ezitări, înaintează cu pași siguri pe calea lui Oedip, se ridică și se prăbușește convingător, odată cu el. Oedip își asumă cariera politică și iubirea pentru femeia cu care e căsătorit de 20 de ani. Și pe care o iubește și azi ca un adolescent, pentru că ”înainte de a te cunoaște pe tine eram ca un tânăr care încearcă să cânte la un pian cu capacul lăsat. Tot ce fac e ca să te impresionez pe tine.”
Cea astfel iubită este Iocasta Ceraselei Iosifescu, prilejuind o magistrală creație actoricească. Majoritatea dintre noi, cei care n-am văzut-o în Medeea (la Naționalul craiovean, în urmă cu vreo 18 ani), o știm cu precădere din roluri de comedie. Împlinite ireproșabil, și acelea. Încarnând-o pe Iocasta, ne furnizează o surpriză care, pur și simplu, îți taie respirația. Cerasela Iosifescu parcurge cu nonșalanță toată paleta de trăiri ale personajului. Iocasta e mult mai în vârstă decât soțul ei: ”sunt cu o mie de ani mai bătrână decât tine”. Din gloata de jurnaliști se strigă ”Brigitte”(aluzie la soția lui Macron), dar asta n-o clintește de lângă soțul ei. Îi stă alături zâmbind. Pentru că, probabil, singurul adevăr consistent al poveștii este iubirea dintre Oedip și Iocasta. La fel de pasională, clocotitoare, ca în urmă cu 20 de ani. Cum e Iocasta Ceraselei Iosifescu? Șăgalnică, ironică, inteligentă, senzuală, copilăroasă, loială și, în final, de un tragism sfâșietor. Ceea ce, în operă, se numește aria cea mare, aici este monologul în care Iocasta dezvăluie monstruozitatea prin care a trecut pe când era doar o fetiță de 13 ani. N-am cuvinte să descriu felul în care actrița interpretează această partitură extrem de grea, care te poate azvârli pe nesimțite în patetism. Dar, iată, trăirea și transpunerea ei în gesturi și cuvinte sunt dozate cu exactitate alchimică, fiecare clipă a monologului e o săgeată care își atinge ținta. Brusc, ochii publicului încep să strălucească mai tare și nasurile fornăie a lacrimi reținute.
Tiresias, în interpretarea minunată a Anei Ioana Macaria, este cel care face legătura strânsă cu ”Trilogia antică”. Incantațiile în greaca veche trimit departe, în timp, dar aduc timpul mai aproape, în aceeași măsură. Prezicătorul orb este imaginea în oglindă a lui Oedip, care privește fără a vedea. ”Doar când vei vedea, vei fi forțat să afli cine ești.” – spune Tiresias, iar Oedip, după ce i se va arăta adevărul în toată cruzimea lui, va refuza să mai vadă.
Manuela Ciucur este Merope, mama iubitoare, la fel de convingătoare în momentele de subtilă interiorizare ca și în cele de fulminantă explozie a tainelor îndelung ascunse. Ca de fiecare dată, actrița este acolo, în profunzimea rolului, cu fiecare gest, cu fiecare respirație, cu fiecare cuvânt rostit. Același rafinament al interpretării îl găsim la Andi Vasluianu, în rolul lui Creon, fratele Iocastei și prieten al lui Oedip.Din toată distribuția, Andi Vasluianu este megastarul, actorul arhicunoscut din filme și spectacole, adulat și aplaudat de public. E demn de toată admirația efortul său de a-și pune surdină pentru a nu eclipsa pe nimeni. Și oferă exact ceea ce trebuie, atât cât este necesar pentru armonia deplină a întregului. E, cumva, ca umbra unui înger care luminează locul. În aceeași notă a armoniei se situează Adrian Ciobanu (Corin), Lucian Ifrim (Șoferul), Ilinca Neacșu (Antigona), Andrada Corlat (Lycas), Matei Constantin (Eteocle), Eduard Chimac (Polinike).
Scenografia inspirată a Carmencitei Brojboiu este în mod fericit completată de secțiunea video (cutremurător vulturul care își devorează prada!), de lighting designul creat de Cristi Niculescu și sound designul ales de Andrei Amariei și Vlad Stan.
”Oedip” de Robert Icke după Sofocle (traducere: Irina Velcescu) este, fără îndoială, o foarte mare izbândă regizorală în palmaresul lui Andrei Șerban.
”Un spectacol, atunci când este reușit, îi face pe actori și pe spectatori să vibreze în același timp. Simultan, exact ca într-un act de dragoste.” – spunea regizorul într-un interviu acordat lui Horia Ghibuțiu, la Rock FM. Tot Andrei Șerban este citat pe flyer-ul care servește drept caiet program al spectacolului de la Teatrul Bulandra: ”Catharsis înseamnă să ieșim din teatru altfel decât am intrat: mai deschiși spre bunătate.” Ați reușit, Maestre Magician. Ne-ați trecut prin catharsis și ne-ați făcut mai buni. Vă mulțumim cu adâncă reverență!
Gabriela Hurezean
Fotografii de Andrei Gândac
One Response to “Premieră la Teatrul L.S. Bulandra: OEDIP, de ieri, de azi, dintotdeauna”
[...] https://www.muzesiarme.ro/2024/01/26/premiera-la-teatrul-l-s-bulandra-oedip-de-ieri-de-azi-dintotdea… [...]