Opera Națională București 100 – ”Lohengrin” epocal, celebrând centenarul
Când s-a născut Opera Română, în urmă cu 100 de ani, sunetul cu care a salutat lumea s-a numit ”Lohengrin”. Dirijor: George Enescu. La exact un secol distanță, în vremuri tulburi, marcate de boleșniță și mizerii politice, Opera Națională București înfruntă vitejește realitatea descurajantă (și, iată, din fericire, publicul îi este întru totul alături!), reeditând premiera operei lui Richard Wagner. Dirijor: Tiberiu Soare. Nici nu e nevoie să-l vezi la pupitru, vei recunoaște oricum acea vibrație specială pe care o transmite orchestrei, nuanțele rafinate, emoția, accentele ce irizează sonoritatea ariilor.
Pe lângă amprenta… solară, acest spectacol, cu adevărat evadat din contingent, poartă și amprenta inconfundabilă a regizorului Silviu Purcărete, aflat la un evident apogeu al inspirației sale. Ideea de a dedubla personajele principale este absolut genială, pentru că propune o incursiune în interiorul lor, o revelare a spiritului pur sau a umbrei demonice. Sigur, s-au mai inventat personaje cu alter ego vizibil, (am văzut chiar o eroină jucată de opt actrițe, în șir indian), dar aici e cu totul și cu totul altceva, e metaforă, e plasticitate, e chiar soluția veșnicei probleme a marilor artiști lirici, care n-au nici vârsta, nici fizicul personajelor.
În varianta Purcărete, Lohengrin este dăruit cu vocea excepțională, de impresionantă forță, dar cu inflexiuni magice, catifelate, a tenorului Benjamin Bruns și cu trupul gracil, de o expresivitate îndelung antrenată, al lui István Téglás, tulburător în exprimarea dualității oximoronice a fragilității/vulnerabilității imposibil de ucis. Téglás întruchipează impresionant acea transparență a ființei imaculate, venită din altă lume și niciodată înțeleasă. În rolul Elsei, soprana Diana Gouglina etalează o voce cu limpezimi diamantine și o perfectă stăpânire a fluidității sunetelor. Elsa interioară, în interpretarea Andei Saltelechi, este sufletul imponderabil, sensibil, dramatic și, în același timp, jucăuș. Ființa ei emană lumină, și ar fi perechea ideală pentru Lohengrin, dacă ar putea să-și transceandă condiția de simplă muritoare.
Cuplul damnat, Ortrud și Telramund, este transpus muzical de Petra Lang – un glas prodigios, specific wagnerian, exprimând fără greș profilul întunecat al personajului pus pe malversațiuni – și Valentin Vasiliu, bine ancorat în partitură, dar cu două momente de paloare, când vocea i-a fost acoperită de orchestră. Actorii care animă personajele, Alina Petrică și Rareș Florin Stoica, sunt, la fel ca Téglás și Saltelechi, dovada vie a priceperii cu care Purcărete își alege actorii. Ortrud – Alina Petrică este o vrăjitoare sălbatică, prezentând agilități de fiară și lascivități de curtezană. Telramund – Rareș Florin Stoica o însoțește pe drumuri întunecate, alunecos, insinuant, aplicând fără crâcnire planurile necurate ale vrăjitoarei.
E de salutat debutul lui Filip Panait (în rolul regelui), voce curată, maleabilă, convingătoare, dublată de ținută ireproșabilă, calități ce pledează pentru deschiderea unei pârtii mai largi pentru tinerii artiști care cu greu își găsesc locul pe scenele lirice autohtone.
Dar își merită aplauzele toți cei care au strălucit în seara premierei, în roluri de mai mică întindere sau în corul care a sunat de-a dreptul paradisiac (maeștri de cor: Daniel Jinga & Adrian Ionescu). Strălucit-au și suflătorii plasați în lojă, deasupra scenei, generând o sonoritate surprinzătoare, paralelă cu sound-ul orchestrei.
Strălucit și decorul creat de Dragoș Buhagiar (secondat de Andrada Chiriac în domeniul costumelor). Deși sprijinit pe detalii minimaliste, dar și pe mari suprafețe cinetice + sugestive efecte ale light design-ului, universul creat de Buhagiar e casă bună pentru suprarealismul magic al poveștii lui Lohengrin. Remarcabilă apariția uriașilor veniți, parcă, de pe altă planetă.
Mai pe scurt, cred că foarte greu va reuși cineva să depășească sau măcar să egaleze ceea ce au creat, la Opera Națională București, Silviu Purcărete și aliații săi. O bijuterie rară, demnă de orice scenă importantă a lumii.
La mulți ani glorioși, Opera Națională București și, cu succese asemănătoare, înainte!
Gabriela Hurezean
Fotografii oferite de Opera Națională București