Revistă de înnodat sinapse

Proiectul Revoluția – adevăr și ficțiune

ioanele + titlu

Timp de câteva zile pe an, în preajma Crăciunului, toată lumea vorbește despre revoluție, loviluție, eroi adevărați, eroi mințiți, jertfe nevinovate, călăi. Mult patetism, dar fără acea euforie infantilă, care ne-a făcut să credem că va fi mai bine. Deși era pură minciună. Sunt zile în care nu  mai pot deschide televizorul, nu mai vreau, nu mai suport. Dacă nu era vorba de Saviana Stănescu aș fi refuzat invitația la ”Proiectul Revoluția”, spectacol lectură care s-a ținut la ARCUB și sper să se reia, fiindcă merită să fie văzut de toată lumea. Acum, că se tace profund  despre decembrie 89, pot vorbi și eu despre acest spectacol.

ioana flora

Subintitulat ”O călătorie dramatică la Kilometrul 0 al revoluției din Decembrie 1989”,  scenariul scris și regizat de Saviana Stănescu este mai mult decât un spectacol lectură, este o fărâmă de istorie trăită cu trup și suflet de cei patru actori: Ioana Bugarin, Ioana Pavelescu, Ioana Flora și Filip A. Condeescu. Da, toate actrițele din spectacol se numesc Ioana. Mai mult decât atât, chiar și producătorul asociat e tot Ioana. Gonțea. N-a fost cu intenție, așa a vrut întâmplarea, mi-a spus Saviana. Ioane admirabile, din generații diferite, cu percepții acute, personale, asupra celor întâmplate. Și un tânăr de azi, Filip A. Condeescu, povestind ce-a înțeles din decembrie 89 copilul care era în vremea aceea.

toti

Așa cum s-a întrebat Corneliu Porumboiu în celebru-i film, se întreabă/ ne întreabă și Saviana Stănescu: A fost sau n-a fost? Și – pentru a câta oară? – răspunsul se arată cu nenumărate fațete. A fost lovitură de stat. A fost parțial revoluție, până când impostorii comunisto-securiști au pus labele pe putere. A fost crimă și sacrificiu. Dar, mai presus de toate, cred eu, a fost o revoluție personală a fiecăruia dintre noi, cei care am crezut că ne va fi mai bine. Sau, cum spune o replică memorabilă a Ioanei Pavelescu, a fost revoluția naivilor. Zguduitoare mărturiile Ioanei Pavelescu (despre pierderea copilului nenăscut, dar și a speranței), ale Ioanei Flora (despre visul tatălui său, poetul Ioan Flora, de a veni în România și a scrie poeme în limba română). Filip A. Condeescu își amintește amuzant de felul în care se juca de-a revoluția cu ceilalți copii de la țară.

ioana bugarin

Iar Ioana Bugarin nici nu exista în decembrie 89. Ea este personajul care leagă/coagulează poveștile celorlalți. Ana. Rolul pe care Saviana Stănescu l-a scris special pentru această extraordinară actriță. Ana e studentă la Arte Plastice. Ana pictează graffiti. Ana devine asistenta scriitoarei americane (Ioana Flora) pentru a o ajuta să se documenteze despre revoluția română. La 30 de ani de la revoluție, Ana vrea să-i strângă pe toți cei care au înfruntat moartea. Pentru a-și aminti. Pentru a vedea ce a ajuns fiecare după ce a părăsit România. Doar că Ana e doar un spirit. Adevărata Ana a fost ucisă în bătaie la Jilava. Și-ți vine să plângi pentru ea, întruchipare a tuturor celor uciși în decembrie 89, ale căror nume sunt citite alb, precum un catalog al jertfei.

ioana pavelescu

Dramaturg matur și experimentat, Saviana Stănescu sublimează realismul documentarului din prima parte, glisându-l subtil în ficțiunea încărcată de emoție a părții a doua. După experimentul din 1990, al britanicei Caryl Churchill (revoluția interpretată dramaturgic alături de 11 studenți la actorie englezi cu care a venit la București), Saviana Stănescu propune o scrutare chirurgicală, din interior, asupra temei. Ea însăși numărându-se printre studenții care se aflau pe  străzi în acele zile însângerate. Dacă piesa lui Churchill a trecut aproape neobservată (poate și din cauza haosului care domnea în acel an 90) ar fi nedrept ca piesa Savianei Stănescu, foarte bine scrisă și încredințată unor actori de elită, să aibă aceeași soartă. S-auzim numai de bine!

Gabriela Hurezean

Fotografii – prin bunăvoința Savianei Stănescu

Leave a Reply

Basic HTML is allowed. Your email address will not be published.

Subscribe to this comment feed via RSS