Teatrul Odeon: ”Pe jumătate cântec” – în întregime ge-ni-al!
Acesta este spectacolul despre care n-aș vrea să scriu. Pentru că e atât de bun încât, în raport cu el, toate cuvintele par ponosite locuri comune. Și pentru că mi s-a înfipt cu atâta forță în minte și în suflet, încât cu mare greutate poate fi scos la suprafață. Și toate acestea strict din rațiuni artistice, pentru că (aproape) nimic din cele povestite de Crista Bilciu&Anda Saltelechi, cu mare haz și limpede lacrimă, nu mi s-a întâmplat și mie, deci am privit cu ochiul obiectiv, neimplicat, al spectatorului. Al spectatorului deloc impresionat de vastul palmares al spectacolului. Premiile sunt subiective și nu servesc la prea mare lucru. Deși Crista Bilciu a scris acest text excepțional (și poate altele, pe care nu le-a scos încă la iveală), deși a regizat la marea artă fabulosul one-woman show susținut de Anda Saltelechi, deși ia premii și când respiră, teatrele nu se întrec s-o invite întru alte fapte glorioase.
”Pe jumătate cântec” se joacă în Sala Studio a Teatrului Odeon. Tocmai a deschis stagiunea. Deși lumea abia începea să se dezmorțească după vacanță, sala a fost aproape plină și, la sfârșit, a aplaudat cu multă convingere. Cum spuneam, textul scris de Crista Bilciu e o binecuvântare pentru orice actriță care își caută marele rol. Dar nu orice actriță are capacitatea Andei Saltelechi de a se transfigura total, schimbându-se dintr-o clipă în alta. Ea este Francesca, fetița de 5 ani, care povestește, stâlcind cuvinte, cum stă în genunchi pe coji de nucă, în timp ce miezul nucilor se află în tortul pregătit pentru musafiri. Pentru că e ziua ei.
Ea este fetița de 12 ani, complexată de kilogramele în plus. Ea este copila îndrăgostită de băiețelul cel mai popular din clasă, apoi de adolescentul care e îndrăgostit de altă fată, dar cu care cântă în parc și se alege cu nota scăzută la purtare. Tot ea este cea care reinterpretează basmele clasice: ”Când eram mică, mama nu putea termina nicio poveste: de câte ori prefăcutul ăla de Făt-Frumos îi tăia vreun cap Zmeului, plângeam cu convulsii. Chiar şi mai târziu, când citeam cu lanterna sub plapumă, nu puteam pricepe de ce nu-l demasca nimeni pe Făt Frumos, care pornea la drum numai pentru promisiunile împăratului: jumătate de împărăţie plus Cosânzeana de soţie. Cosânzeana era mereu un fel de bonus la averea lui tata-socru. Cel puţin, Zmeul o răpise pentru ea însăşi… ”
Ea trăiește și sfâșietoarea primă iubire, pe cât de împlinită, pe atât de neîmplinită : ” Şi-mi mai amintesc cum am înţeles atunci, dintr-o dată, întreg Universul, viaţa şi moartea, şi infinitul de dinainte şi de după creaţie. A doua zi l-am aşteptat, la fel şi a treia. Pe urmă i-am scris o scrisoare pe zi vreme de doi ani fix. Nu mi-a răspuns niciodată.” Apoi căsnicia ratată, și cariera de cântăreață – ratată, apoi fericirea de a fi mamă, apoi sentimentul inutilității, al visului spulberat, al spectrului morții: ”Mi-aş dori să existe Dumnezeu nu ca să mă salveze ci numai să se uite la mine cum mor să am un martor pe care să nu-l îngrozească nimicul…”
Anda Saltelechi nu se rezumă la a povesti despre, ea chiar este ceea ce povestește. Dacă ar fi doar Francesca la diferite vârste, interpretarea s-ar derula oarecum liniar, mai puțin complicat. Dar Anda Saltelechi joacă și personajele despre care se vorbește, schimbându-și într-o fracțiune de secundă totul: atitudine, timbru vocal, impostație, tonalitate, expresie a chipului. Mama are accent ardelenesc, educatoarea – accent moldovenesc, coafeza ascunde ceva amenințător în glas, pedofilul e libidinos și plin de sine, copiii din spatele blocului – batjocoritori etc.
Textul scris de Crista Bilciu, pe lângă că e ideal din punct de vedere al valențelor interpretative, atinge cu subtilitate câteva teme arzătoare ale momentului: rasism, șovinism, ecologie, bulying, alcoolism, parenting aberant, sexualitate, maternitate, familie tradițională, religie, școală, (im)posibilitatea de a-ți împlini visul într-o țară a neîmplinirilor ca dat istoric. În ipostază de regizor, Crista Bilciu știe exact ce urmărește cu spectacolul său și, mai ales, știe cum să materializeze ceea ce își dorește. Remarcabile și inserturile video, care sunt tot opera ei. ”Pe jumătate cântec” e genul de spectacol pe care ai vrea să-l revezi în buclă. Miercuri, 2 octombrie, de la ora 21.00, se joacă în festivalul TRAGOS, la Teatrul ”Jean Bart” din Tulcea. Dragi tulceni, n-ar strica să vă grăbiți să mai prindeți un bilet!
Gabriela Hurezean
Fotografii de Maria Ștefănescu și Vlad Catană