Bad Talks: ”Ce s-ar întâmpla dacă, mâine, unul dintre noi ar avea curaj?”
Radu Iacoban a scris pe facebook ceva gen că-i anonim, haha. Acceptăm ideea de autoironie/modestie, dar nu e cazul să exagerăm. E un foarte bun exponent al generației sale, chiar în ipostază de ”om orchestră”: scrie, regizează, joacă. Și toate acestea la modul întru totul felicitabil. Din păcate, așa cum se întâmplă la noi când brejii și caterincile hotărăsc în cultură/educație, o mare parte a performanțelor sale viețuiește underground. Cea mai nouă ispravă a sa, ”Bad Talks”, un one man show structurat pe opt monologuri (și o ”uvertură” minunată, care dezgheață atmosfera ușor crispată, inerentă începutului) a avut premiera la UNTEATRU, în urmă cu zece zile. Invitația a sunat incitant: ”Bad Talks e un spectacol dus cu pluta, populat de personaje pe care sigur le știi, dar cu care nu ai stat de vorbă niciodată.” O, și ce bine le știm! Iar acum ne bucurăm că am stat de vorbă. Fiindcă personajele lui Radu Iacoban spun ce au de spus, acolo, pe scenă, dar tu, spectatorul, nu te poți abține să le răspunzi, fie și numai în sinea ta. Mărturisește autorul: ”Textul acesta este un cadou oferit părinților mei. Cu un an în urmă, au venit din Italia la protestul organizat de Diaspora pe 10 august. Voiau să fie auziți și înțeleși, dar au dat de o societate care ”doarme” și care nu vrea să fie deranjată din somnul ei. Veniseră cu atât de mult entuziasm și au plecat cu dezamăgiri crunte. Tata, după evenimentele din 89, a zis: în țara asta nu o să se mai poată trăi. Ceea ce, pentru euforia de atunci, era cam atipic. Anii care aveau să vină i-au cam dat dreptate. L-am întrebat pe tata dacă o să mai vină la un viitor protest. Mi-a zis: Normal. Vreau să mă întorc într-o țară în care se poate trăi. Îmi doresc enorm să prindă acel moment.” Nu-i așa, spectatorule, că spusele lui Iacoban te cam seacă la inimă? Că te simți un pic vinovat? Că te atinge în punctul sensibil întrebarea cheie a spectacolului: ”Ce s-ar întâmpla dacă, mâine, unul dintre noi ar avea curaj?” N-o să spoilăresc, vă spun doar atât: personajul central, Dan, nu mai poate suporta mizeria în care ne bălăcim cu toții și face un gest extrem. Gest care atrage după sine efecte, atitudini, procese de conștiință, sancțiuni. Foarte bine conturate din scriitură, cele opt caractere îi oferă actorului Iacoban opt știme, foarte diferite și tot pe atât de complexe, pe care le interpretează cu admirabil rafinament în materie de gradare a trăirii scenice.
El e tânărul ce poartă încă pe suflet cicatricile bătăilor crunte, primite în copilărie, e și tatăl care încearcă să-și astâmpere procesele de conștiință printre paginile Bibliei, e prietenul golănaș, acuzat de complicitate, dar și politicianul lătrău (atât de bine întruchipat, încât îți vine să-i spargi dinții cu scaunul), mai este și sculptorul care face monumentul unui ”politician martir” – o compoziție încântătoare, reprezentând snobul afectat, cu accent american și gesturi efeminate (am stat cu gura până la urechi la acest monolog). Ca să aveți o idee despre ce fel de actor este alde Iacoban – mă rog, cei care n-ați aflat încă – imaginați-vă că acest bărbat cu barbă este perfect credibil în rolul copilașului care își citește compunerea pe teme istorice, de un haz nebun, și ea.
Mi-a mai plăcut mult la acest spectacol secțiunea video (Dan Samoilă) care se coagulează într-o galerie vivantă, personajele continuând să asiste/participe la acțiune și după ce își încheie discursul. Bune puncte de sprijin oferă muzica Aidei Šošić și scenografia lui Tudor Prodan (minimalistă, dar funcțională și sugestivă). Următoarele spectacole se joacă la UNTEATRU, sâmbătă, 24 august, de la ora 19.00 și la Muzeul Țăranului Român (în cadrul Undercloud), duminică, 25 august, de la ora 22.00. Radu Iacoban părăsește Isola Rossa pentru a veni să joace, deci nu care cumva să-l faceți să vă aștepte! Și mare atenție la telefoanele deschise. La premieră a confiscat unul dar, om cu (prea mult) bun simț, l-a și restituit imediat. Poate că data viitoare se face mai rău!
Gabriela Hurezean
Fotografii din arhiva artistului