Premieră la Comedie: Bendeac, organizator de nuntă. A lui Krecinski.
E destul de multă vreme de când n-am mai schițat măcar un zâmbet la spectacole vândute pe post de comedii. Îmi lipsește receptorul pentru genul de umor crispat/speriat ca nu cumva să lezeze sentimentele criticului sau pe ale spectatorului pentru care mersul la teatru e ca mersul la ședința de partid. Unde discursul trebuie să fie educativ-moralizator și glumele din specia celor prizate la grădiniță, în grupa mijlocie, maximum. Noul spectacol al Teatrului de Comedie, ”Nunta lui Krecinski”, se abate grav de la regula stabilită de kulturnicii stahanoviști și se concretizează într-o mică bijuterie cizelată cu acribie, până la perfecțiune. E minunat că Teatrul de Comedie își trece pe afiș, alături de spectacole de mare anvergură (”Revizorul”, ”Casa Zoicăi” etc.), și comedii ca la mama lor, care te fac să râzi torențial și să uiți pentru două ore tot urâtul pe care l-ai lăsat la intrare.
Cei care îl știau pe Bendeac doar de la televizor au strâmbat din nas aflând că va debuta ca regizor. Cei care l-au văzut, la Metropolis, în ”Doctori, femei și alte întâmplări” (regia: Emanuel Pârvu), etalând impresionante calități actoricești, s-au bucurat, pentru că știau deja destule despre discernământul actorului. Căci Bendeac știe să facă diferența între așteptările rozătorului de semințe/băutorului de bere care ”se râde” la televizor, scărpinându-se pe burtă, și pretențiile mult mai rafinate ale publicului de teatru. Pentru mine, a fost amuzantă până și observarea reacției spectatorilor din jur. În seara premierei, am avut în dreapta un celebru actor al Teatrului Național, în stânga – doi critici cu prestanță. La început, oarecum derutați și încercând să-și reprime reacțiile, au sfârșit prin a râde sănătos și fără inhibiții inutile.
Deși lucrurile foarte bune nu se cer explicate pentru că se explică de la sine, voi încerca o decriptare a rețetei. Sigur că primul ingredient este munca, multă muncă, migăloasă, istovitoare. Spectacolul lui Bendeac e ca un lego alcătuit din cărămizi minuscule, pe care le distingi doar cu lupa, dar care, până la urmă, se coagulează într-o arhitectură strălucitoare. Pentru regizorul Bendeac nu e suficient că actorul e pe scenă, rostindu-și corect replica. Bendeac te silește să-ți schimbi fizionomia, vocea, atitudinea, gabaritul. Nuanțează personajul prin ticuri, defecte de vorbire, amănunte vestimentare. Construiește o comedie irezistibilă, împachetând umorul negru (tip Tarantino sau Fincher) în imagini volatile, ce vin dinspre depărtata și aproape uitata commedia dell’arte.
Șnapanul Krecinski (Liviu Pintileasa) e un fel de arlechin pervers, în pătrățele, dungi și buline, prelingându-se prin decor ca o creatură gelatinoasă și adulmecând o nouă sursă de bani. Îi pare cuiva că desenul e prea gros? Nu cred. Nu cred că există linie destul de groasă pentru a contura neamurile proaste, șmecherii, escrocii, parveniții despre care povestește Suhovo-Kobîlin și pe care îi întâlnim și azi, la fiecare pas. Marțafoiul Krecinski va găsi victime sigure printre bogații neșcolarizați, naivi și dornici de înnobilare. Muromski (Victor Vurtejanu) și ruda lui, Atueva (Mihaela Teleoacă), sunt niște boiernași de la țară, neciopliți, care vorbesc la masă cu gura plină, dar nutresc planuri de ”aristocratizare”, umplându-și casa cu obiecte kitsch, ce culminează cu ”clopoțelul” de la intrare, cât clopotul de la Catedrala Mântuirii Neamului. Sau cât o colivie de struț. Superbă Mihaela Teleoacă în rolul țoapei încărcate cu sclipiciuri, genială ideea cu pălăria aceea mult prea mare, de sub care, parbleu, cucoana aproape că nu se mai vede! Nici Lidocika Gloriei Găitan nu e mai prejos, adorabilă în toată urâțenia ei de căpcăun altoit pe Bugs Bunny, sărmană cu duhul, dar iubind pasional. A fost fascinant s-o urmăresc cât de prezentă e, clipă de clipă, cu câtă atenție face parte din acțiune, chiar și atunci când personajul ei se află undeva, la marginea evenimentelor. Același magnetism l-am remarcat la Lucian Ionescu, autor, și el, al unei compoziții epocale în rolul justițiarului Nelkin. Mititel și afurisit, cu voce de soprană și vorbire ciudată, frustrat și pârâcios, Nelkin candidează, și el, la grațiile Lidocikăi și nu face economie de mijloace pentru a-și elimina adversarul.
Cât despre Mihai Bendeac, în Raspliuev, nu pot decât să constat că și de data asta și-a evaluat corect posibilitățile actoricești și le-a exploatat până la capăt. Imaginați-vă scena în care, plin de sânge pe față, cu ochii învinețiți și mai scuipând câte un dinte, Raspliuev povestește cum a fost rupt în bătaie, dar sala, nesimțitoare la suferința bietului om, nu se poate opri din hohotele de râs. Asta înseamnă să știi de unde izvorăște comicul. Cât despre cina cu familia fericitei mirese, scenă care e apoteoza umorului de cea mai bună calitate, pot să spun că am râs cu lacrimi, de mi s-a șters tot machiajul!
Seriozitatea cu care Bendeac a tratat ”joaca” de-a comedia se observă și în construcția personajelor secundare. Servitorii lui Muromski, Tișca (Matei Arvunescu) și Petrușca (Marius Drogeanu) sunt două obrăznicături leneșe, Feodor (Vlad Drăgulin), sluga lui Raspliuev, e un pârlit croit după chipul și asemănarea stăpânului, cămătarul Scebnev (Șerban Georgevici) este un fel de zombie demonic. Tot Georgevici îl interpretează și pe bijutierul Beck, adus în pragul isteriei de malversațiunile lui Krecinski. Rolul Comisarului care va face – oarecum – ordine în categorii i-a revenit lui Bogdan Ghițulescu.
Toată echipa ”sună” în armonie deplină, la fel ca muzica spectacolului care are, ea însăși, un haz nebun. Piesele de Carla’s Dreams și Mihnea Irimia, reorchestrate în formă simfonică de Mihnea Irimia, pot concura cu soundtrack-ul superproducțiilor americane. În ritmuri înălțătoare, sublime, muzica anunță apariția unor personaje sau situații care te fac să râzi până la sufocare. Același haz dezlănțuit se regăsește în scenografia Iulianei Vâlsan. Frumoasele lui Botticelli și norii lui Magritte se împrăștie pe costume, lampadare și pereți, dar totul e dominat de porcul mai gras sau mai slab, mai zburător sau mai static, trezindu-ne la realitate: vom scăpa de personaje cum sunt cele create de Suhovo-Kobîlin când o zbura porcul. Cine a zis că din spectacolul ăsta lipsește satira?
Regizorul Bendeac și-a permis să se îndepărteze de textul original, și bine a făcut, căci variantele prea respectuoase s-au dovedit a fi niște biete pastișe, ucigător de plictisitoare, după ”Revizorul” lui Gogol. Regizorul Bendeac a montat la Teatrul de Comedie o versiune proprie, absolut încântătoare și aș putea să pariez că ”Nunta lui Krecinski” se va juca mult și bine, cu casa închisă. Să nu uit: Felicitări secretariatului literar pentru programul de sală, surprinzător, un adevărat obiect de colecție!
Gabriela Hurezean
Fotografii de Mihnea Irimia