Premieră la Teatrul Mic: ”Apa Vie” te aduce în poveste, făr-a prinde chiar de veste!
Se mai întâmplă să ajung la teatru însoțită de o haită de draci. Adunați din drum, născuți de femeia care urlă în telefon, aceeași care, nimerită lângă mine, în sală, stă cu jumătate de fund pe scaunul meu. Și, desigur, cotcodăcește în continuare. Și, deodată, se întâmplă magia. Luminița bestială. Beculețul din tavan, care aruncă o cupolă de lumină peste mine, peste toți. Izolându-ne în miezul frumosului. Și vine Grumăzescu, ciuci pe hoverboard, și gura aleargă, vrei, nu vrei, spre urechi. Mie, cel puțin, nu mi s-a șters zâmbetul de pe față până la sfârșitul spectacolului. Nu că ar fi fost ceva caraghios, ci din drag de niște oameni tineri, care își fac meseria cu bucurie și foarte mult talent.
Daniel Chirilă a scris un reușit scenariu după povestea fraților Grimm, ”Apa Vie” (cu inserturi din alte povești). Ștefan Lupu – actor, coregraf, dansator, regizor – a montat pe scena Teatrului Mic o feerie/fantezie/frenezie, urmând și nu prea partitura, ca-ntr-o joacă în care fiecare participant are voie să aducă un benghi, un amănunt nou, o nuanță, o mișcare, ceva personal. Lupu spune, într-un text din caietul program, că spectacolul ar avea ceva rude în zona commedia dell’arte. O fi, de ce să-l contrazic, dar mie mi s-a părut înrudit mai degrabă cu Cirque du Soleil. Și nu în sens peiorativ, ci în sensul celei mai sincere minunări în fața virtuozității pure, a atmosferei suprarealiste, a întregului bine coagulat, în care fiecare entitate evoluează congruent. Cei doi paji pe schiuri, vorbind o limbă inexistentă, au un haz irezistibil, în interpretarea Alinei Rotaru și a Andreei Alexandrescu. Tot ele sunt Gloria și Bogăția.
Cezar Grumăzescu este la fel de nonșalant, fermecător, energic și subtil ironic în postură de Bufon, Bătrân sau Tradu-Călău (reușit joc de cuvinte, trimițând la traducerile care masacrează textul). Rolul Printzului Mic i-a revenit lui Marian Olteanu, proprietar de baby face în perfect acord cu naivitatea și cumsecădenia mezinului regal. Fiindcă veni vorba despre Printzul Mic, nu pot trece cu vederea un amuzant artificiu – nu știu dacă e din scenariu sau din regie – legat de stilizarea poveștii.
Scrie în carte: ”În timp ce clopotul bătea ora 12, a alergat cu inima în gât, reuşind să iasă afară din regat, în ultima clipită. Poarta din fier s-a închis în urma sa cu atâta putere, încât i-a smuls o bucată din călcâi.” În varianta Lupu, de la Mic, prințișorul rămâne cu călcâiul neatins, în schimb, își pierde o ghetuță, fix ca inubliabila Cenușăreasă. Cum să nu te veselești la o asemenea inventivitate, nu lipsită de subînțeles? La polul opus, ticălosul Printz Mare îi prilejuiește lui Rareș Florin Stoica un admirabil exercițiu de expresivitate a rostirii, a chipului, a trupului.
Deși are mai puțin text de spus și e, cumva, în trena Printzului Mare, Florin Crăciun (Printzul Mijlociu) impresionează prin calitățile sale autentice de dansator. Creații remarcabile face și Oana Pușcatu ca Baba Cloanța și Fantoma Mamei, iar Gabi Costin este la fel de credibil în rolul Regelui ca și în cel al Piticului (în ciuda staturii sale masive).
Am lăsat la urmă duetul Alina Petrică – Ana Bianca Popescu pentru că, deși le urmăresc de ceva vreme și știu de ce sunt în stare, reușesc să mă surprindă și de data asta. Două actrițe totale. Trăiesc personaje. Cântă. Dansează. Poate pare un lucru mic ceea ce spun acum, dar în realitate, e un lucru mare de tot. Cele două știu să meargă/danseze pe tocuri fără să tropăie. Asta e o artă pe care numai marile balerine o stăpânesc. Cândva, am văzut la Operă un corp de balet care suna ca o turmă de elefanți. Am văzut și actrițe care, odată cocoțate pe tocuri, îți ofilesc timpanul cu bocănitul. Alina Petrică și Ana Bianca Popescu sunt, lucru mare, silențioase. Nu și când au de cântat.
În ”Apa Vie”, cântă doar Alina/Printzesa Bună (felicitări pentru muzică, Mihai Dobre!) și iar ajung cu gândul la Cirque du Soleil și mă bucur că nu ne-au furat-o. Încă. Ana Bianca Popescu este Printzesa Ne_Bună, sexy și rea, intrigantă și adorabilă. Și minunată dansatoare. Tot ele sunt Sfânta Miercuri și Sfânta Vineri, băbuțe cocârjate și cu negi pe la nas. Se cuvin mulțumiri directorului Gelu Colceag pentru inspirația și curajul cu care a adus în Teatrul Mic această echipă de tineri actori pentru care nu par să existe limite în materie de creativitate și mijloace de expresie.
Revenind la spectacolul nostru, aplaudăm machiajul conceput de Diana Ionescu și video mapping-ul creat de Eranio Petrușca. Aici ar fi de adăugat că tehnica a invadat scenele noastre și, după marea reușită înregistrată cu ”O întâmplare ciudată cu un câine la miezul nopții” (TNB) meșterii din zona artei virtuale au început să se simtă precum copilul rămas singur cu borcanele de dulceață. Nu face excepție nici Eranio Petrușca. A pus foarte bine luminile, a proiectat imagini sugestive (cum ar fi castelul prințeselor), dar tot el a oropsit actorii cu decorul virtual în pătrate alb-negru care îți cotropesc privirea și nu te lasă să mai vezi altceva. Bine că scena împătrățită nu ține mult, rămânând doar acea parte a spectacolului care produce încântare adulților și puștimii deopotrivă. Gustați din ”Apa vie”, o să vă simțiți mai tineri, mai veseli și mai sănătoși!
Gabriela Hurezean
Fotografii de Bogdan Catargiu