Premieră la TNB: ”Angajare de clovn” – despre melancolia tichiei cu clopoței
Clovni. Măscărici. Bufoni. Arlechini. Paiațe. ARTIȘTI. Există pentru a ne face pe noi să râdem. Sau să plângem. Sau să gândim. Există cât există, strălucesc cât strălucesc, pe urmă dispar din lumina reflectoarelor, iar noi îi uităm. Noi, publicul. Care am râs, am plâns, am iubit, am gândit, dar la urma urmei, ce mai contează. Uitarea e comodă.
De Ziua Mondială a Teatrului, am ales să vorbesc exact despre acest spectacol. Știu eu de ce. Matei Vișniec a scris ”Angajare de clovn” în urmă cu 40 de ani. Povestea e valabilă și azi. La noi și pretutindeni. Și Matei Vișniec, și Ion Caramitru iubesc circul. Eu nu iubesc circul, dar îi prețuiesc pe cei doi mai sus amintiți. Asta m-a convins să merg la spectacolul care se joacă în Sala Studio a Naționalului bucureștean. Am văzut, în urmă cu mulți ani, o ”Angajare de clovn” interpretată de trei actori ai Comediei Franceze, trei bătrâni înalți și frumoși, care își jucau rolurile în civil, adică fără costume de clovni, fără decor, doar ei trei. Și ușa. Dar câtă emoție erau în stare să transmită, așa, fără niciun fel de adjuvante! Prin urmare, cu așa un termen de comparație, aveam o ușoară strângere de inimă în drum spre teatru, deși știam că toți participanții la crearea spectacolului sunt de excepție.
Nu-i frumos să spui de la început cum e sfârșitul, dar nu pot să mă abțin: acest spectacol mi-a depășit cele mai îndrăznețe așteptări. Ceea ce părea, la început, un spectacol bun, dar tributar standardelor clasice, a dospit vertiginos și a explodat într-o feerie luxuriantă, care îți taie respirația. N-am să stric surpriza, dezvăluind cum și de ce, merită să vă asumați aventura! Hai să vorbim, mai bine, despre actori. În calitate de regizor al spectacolului, Ion Caramitru a avut fericita inspirație să-i distribuie în rolul bătrânilor clovni pe trei dintre cei mai tineri actori ai teatrului: Petre Ancuța, Emilian Mârnea, Florin Călbăjos.
Artiști totali, care știu muzică, instrumente, mișcare, rostire, și care vin din școala clujeană a profesorului Miklós Bács, aducând cu sine un discret și adorabil accent ardelenesc. Cei trei se transformă în clovni bătrâni și chiar îi crezi și empatizezi, și ți-e milă, deși zâmbești a râde. Artiști în ruină, pe care nu-i mai vrea nimeni, dar care speră într-o întorsătură favorabilă a sorții.
Petre Ancuța este Filippo, împletind disperarea cu ironia șfichiuitoare, mefistofelic și copilăros în același timp. El este cel mai puternic în trioul de ratați. Nicollo este, în interpretarea sensibilă a lui Emilian Mârnea, arlechinul transparent ca o libelulă, mereu suspicios, mereu în pragul atacului de panică, dar afișând o jovialitate caracteristică inocenților.
Pare cel mai vulnerabil, mai ales în comparație cu grandomanul Peppino, o fascinantă creație a lui Florin Călbăjos. Peppino este clovnul care a reușit să-și transceandă condiția, părăsind rumegușul arenei pentru a accede la nobila scândură a scenei. A fost Richard al III-lea, a fost și Lear, dar gloria degrabă apune și, iată-l întors la starea de măscărici tragic, așteptând un job în fața ușii care nu vrea să se deschidă.
Călbăjos e imprevizibil în tot ce face, iar finalul acela apoteotic, în care cântă la vioara cu goarnă (higheghe) tema principală din ”La Strada”, compusă de Nino Rota, mi se pare genial. Nu știu cine a fost cu ideea, dar merită cel puțin o oră de aplauze. Dacă prima parte e despre disperare, coșcoveală, durere, tristețe, ratare, a doua parte – universul amintirii – e strălucitoare ca Cirque du Soleil, o feerie încântătoare, pe care a contemplat-o zâmbind însuși creatorul ei, Ion Caramitru.
Cu ani în urmă, când piesele lui se jucau prin pub-uri și mici teatre de cartier, deși notorietatea sa era deja de rezonanță mondială, Matei Vișniec îmi vorbea despre dezamăgirea de a nu-i fi jucată nicio piesă la Teatrul Național. De-acum, are toate motivele să se declare satisfăcut. Anul trecut, Alexandru Dabija i-a montat (exemplar!) ”Requiemul”, anul acesta a fost impresionat până la lacrimi de profunzimea viziunii lui Ion Caramitru asupra ”Angajării de clovn”.
Și, desigur, de minunile făptuite de complicii acestuia. Actorii Petre Ancuța, Emilian Mârnea. Florin Călbăjos, artiștii de circ Antonio (un personaj cu adevărat fellinian!), Vanda și Constantin Rotaru, clovnul Cristiano, Bogdan Andreescu, Camelia Lazăr, Valentin Iancu, Mariana Ionescu,, Cristian Enoiu, Robert Stan ș.a. Amfitrioni muzicali: Clara Toplicianu și Lorena Sanda. Decorul Florilenei Popescu Fărcășanu și costumele Lilianei Cenean au fost puse frumos în valoare prin light designul lui Chris Jaeger și grafica animată creată de Matei Branea, Bogdan Nedelcu, Matei Monoranu (CINETic). Coregrafia – Florin Fieroiu. În seara aceasta, celebrând Ziua Mondială a Teatrului, spectacolul s-a jucat în cadrul campaniei UNITER, ”Artiștii pentru artiști”. Nu mă îndoiesc că sala a fost arhiplină. Ca de obicei, la un spectacol atât de bun.
Gabriela Hurezean
Fotografii de Florin Ghioca