Premieră la TNB: Medeea, mama lumii în care trăim
Poate nu e întâmplător că scriu despre acest spectacol tocmai azi, de Ziua Internațională a Copilului. Ivan Dobcev povestește în ”Medeea, mama mea” despre copiii unei lumi mai rele decât o mamă vitregă. Cei doi corifei ai Teatrului Laborator Sfumato (Bulgaria), Ivan Dobcev și Margarita Mladenova transferă pe scenă legenda usturător de actuală a Medeei, vrăjitoarea care și-a ucis copiii pentru a se răzbuna pe bărbatul iubit. Căci, deși eroii piesei sunt romi,ar putea fi tot atât de bine chinezi, arabi, africani, americani, europeni. E vorba despre orfanii soartei, flămânzi și goi, care, pentru a-și cumpăra colțul de pâine, sunt nevoiți să-și vândă sângele și copiii.
Varianta inițială a spectacolului a fost prezentată anul trecut, la Festivalul NETA. În urma succesului înregistrat, Dobcev și Mladenova au fost invitați să monteze la Naționalul bucureștean, cu actori români, o nouă versiune. Așa a apărut acest deget apăsat pe rana sângerândă, tocmai acum, când rasismul, homofobia, misoginismul și multe alte ”isme” și ”fobii” bolnave par să-și fi atins apogeul.
Spune Ivan Dobcev: ”Spectacolul nostru pune față în față două ipostaze ale europeanului contemporan: pe de o parte, toposul ghetto-ului, țiganii din taberele de emigranți, care au plecat în număr tot mai mare în ultimele decenii, ajungând să fie percepuți ca o majoritate amenințătoare și, pe de altă parte, toposul elitei intelectuale, care încă se mai sprijină pe utopii. M-a preocupat dintotdeauna ciocnirea dintre cultura populară și cea înaltă, a cărei revelație am avut-o în tinerețe, când am ajuns la Sofia.” Chiar dacă a ales regia în defavoarea picturii, pasiunea sa dintâi continuă să-i marcheze concepția artistică. Teatrul pe care l-a întemeiat se numește Sfumato după umbra fină în care se pierde surâsul Giocondei și tot ce se întâmplă acolo se află sub semnul crezului enunțat de Odilon Redon: ”Logica vizibilului în slujba invizibilului”.
Da, sunt foarte vizibili cei șase romi care transferă mitul invizibil al Medeei, în vizibilul imediat al contemporaneității. Le e foame și cântă și îi doare și își vând sângele pentru o farfurie cu mâncare. În același spital, la urgență, e internat Bojidar (Alin Potop, frumos debut pe scena Teatrului Național), un tânăr adoptat peste mări și țări, care se întoarce în țara natală pentru a-și găsi mama. Grav accidentat, plutește între viață și moarte, însoțit de Teodor (Ionuț Toader, bine plasat într-un personaj torențial). Spectactorul are libertatea de a decide asupra identității lui Teodor: E un alter ego al lui Bojidar? E conștiința lui? E fratele geamăn, așa cum afirmă acesta? E o simplă himeră din vis? De-o fi una, de-o fi alta, el întruchipează cultura înaltă care se ciocnește cu toposul ghetto-ului. Discursul lui este presărat cu aluzii la opera unor autori celebri: Canetti (născut în Bulgaria), Shakespeare, Dostoievski, Celan, Cioran ș.a.
Alternanța dintre monologurile lui Teodor și cântecele țigănești (remarcabil compozitorul Assen Avramov!) are exact efectul urmărit de regizori: un contrast puternic, vecin cu ciocnirea. Cei trei romi care fac haz de necaz, în stilul specific etniei, sunt perfect interpretați de Ionuț Niculae (Leonsio), George Piștereanu (Guguștean) și Mădălin Mandin (Johnny). ”De acolo” sunt și cele trei actrițe care conferă o sfâșietoare consistență femeilor rome care se prostituează, sunt bătute crâncen și siluite, își vând sau ucid pruncii din disperarea de a supraviețui cumva într-o lume care le exclude brutal: Ilona Brezoianu (Isaura), Florentina Țilea (Jupâna), Aylin Cadîr (Zambila). Bine dozat raportul dintre tragic și comic, dintre plâns și cântec – el însuși un plâns, uneori – dintre mișcare și momente statice. Și mai avem doi ”țigani” de aplaudat, instrumentiștii care acompaniază live cântările șatrei: Emilian Ciobanu (acordeon) și Bianca Drăgoi (vioară). Critica bulgară definea spectacolul drept ”o încercare de autopsie asupra unui lucru viu, care rezistă și nu moare în cele din urmă: victime fără noroc ale unor vremuri nebune.” Aș spune că e mult mai mult decât atât. Nu autopsie, ci de-a dreptul vivisecție. Tragică și dureroasă. Chiar dacă ne veselim ascultând muzica foarte bună, excelent interpretată de tinerii actori care evoluează pe scena Teatrului Național din București.
Gabriela Hurezean
Fotografii de Florin Ghioca