Premieră la TNB: Distopii, utopii și urgii – Shakespeare în campanie electorală
La televizor, ”turnirul” electoral al prezidențiabililor se contabilizează în găleți de zoaie aruncate peste adversar. Decât să te uiți la țigănia ieftină a ”polemicii politice”, mai bine faci un drum până la Teatrul Național ”I.L. Caragiale” din București și meditezi asupra unei parabole/metafore/parodii pe aceeași temă, dar infinit mai inteligent și mai rafinat expusă: ”DISTOPIE.shakespeare.REMIX”, un spectacol-concept de Catinca Drăgănescu.
Catinca Drăgănescu este acel gen de regizor care ori te enervează și îl detești (mai ales când te regăsești în oglinda pe care ți-o pune în față…), ori te pune pe gânduri și-l iubești. Pe mine m-a atras în a doua categorie, încă de la primul spectacol pe care i l-am văzut, undeva, într-un fel de debara a unui club aflat întâmplător chiar pe strada mea. După un stagiu destul de îndelungat prin underground-urile teatrelor independente, iată că este invitată, în sfârșit, și pe scena Teatrului Național, sub ”basca” programului 9G la TNB, dedicat celor mai interesanți reprezentanți ai tinerei generații de regizori și actori. Deloc intimidată de prestanța locului, Catinca Drăgănescu pune mânuța-i fină pe scalpel, decupează din piesele lui Shakespeare replicile cele mai actuale, personajele cele mai scelerate, însetate de putere și parvenire, apoi le rearanjează sub forma unui puzzle mișunător după regulile jocurilor video.
Personajele de bază sunt cele din ”Lear”, pentru că acolo se vede cel mai bine cum reprezentantul cinstei, al sincerității și iubirii dezinteresate va pierde întotdeauna în ” meciul” cu ipocrizia, minciuna manipulatoare, promisiunile deșarte, lingușeala, trădarea, ticăloșia. Fiecare nivel al jocului revelează prin intermediul replicilor scrise de marele Will noi și noi metode de a câștiga în lupta politică: traseismul, alianțele contra firii, delațiunea, șantajul, corupția, imoralitatea, lașitatea, crima. Fie că înseamnă (anatomic) un organ situat aiurea în corpul uman, fie că are semnificația unei nații supuse dictaturii, cuvântul distopie reprezintă anormalul, deviația imposibil de integrat într-o lume normală. În cazul nostru, personajele nu au niciun scrupul când e vorba să acceadă la un nou nivel al ”jocului”. Regan (Simona Cuciurianu), Goneril (Oana Popescu), Cornwall (Vladimir Purdel) și Albany (Vlad Udrescu) vor parcurge toate nivelele nemerniciei pentru a-și adjudeca puterea și hălcile de țară dăruite de naivul Lear. Așa cum era de așteptat, în condițiile date, singurul personaj pozitiv, preacinstita Cordelia (Cristina Drăghici) va deveni Bufonul, caraghiosul de care vor râde toți.
Rolul de MC (sau arbitru de joc) a revenit Crinei Ene. Rareori am văzut o distribuție atât de omogenă, vibrând la unison, fără stridențe sau note false, cum am văzut în acest spectacol. Pe lângă virtuozitatea… dirijorală a Catincăi Drăgănescu și cea de ”orchestră” îndelung exersată a actorilor, spectacolul care se joacă în Sala Mică a Teatrului Național din București are și alți stâlpi de rezistență: mișcarea scenică imaginată de Andreea Belu, scenografia Ioanei Drăgănescu și a Soranei Țopa, minunatele costume create de Ludmila Corlățeanu&Atelier ATU, light și sound designul lui Alexandru Raptis și Media – Darie Armin Alexandru. Dincolo de jocul video pe care se structurează scenariul spectacolului, poate și spectatorul să-și ofere un joc: acela de a descoperi din ce alte piese shakespeareene a decupat Catinca replici, gesturi, idei. Dacă o aserțiune devenită slogan, ca ”Lumea-ntreagă e o scenă/ Și toți oamenii-s actori”, e ușor de întors ”acasă”, în piesa ”Cum vă place”, sunt mai greu de recunoscut – mai ales pentru cei care nu vizitează prea des opera lui Shakespeare – citatele din ”Othello”, ”Titus Andronicus” , ”Neguțătorul din Veneția” ș.a. Mi s-a părut foarte inteligentă ironia cu care celebra replică a muribundului Hamlet, ”Restul e tăcere”, e înnodată cu un hit mai puțin cunoscut la noi, ”Silence is sexy”, pe care îl găsiți mai jos.
În încheiere, trebuie să recunosc spășită că, deși subiectul campanie electorală nu e deloc de râs ci, mai degrabă, de jelit cu foc, în timpul spectacolului mi-a fugit gura spre urechi destul de des. Asta, pentru că stau departe de jocurile pe calculator (n-am depășit stadiul Jewel Quest) dar și de groapa cu politicieni.
Gabriela Hurezean