Revistă de înnodat sinapse

O amprentă în univers numită Jobs

_DSC3116.NEF

În câte filme cu Ashton Kutcher am văzut până acum, Ashton Kutcher a fost Ashton Kutcher, nicidecum personajele ale căror identitate ar fi trebuit să și-o asume. Un băiat drăguț, haios și atât. De aceea, nu entuziasmul ci simțul datoriei a fost ”combustibilul” care m-a împins la vizionarea filmului regizat de Joshua Michael Stern, după scenariul lui Matt Whiteley. Cu atât mai mare a fost surpriza…

Kutcher, învățând de la Jobs cum se atinge imposibilul

Dacă răsfoim puțin ”fanteziile” lui Leonardo da Vinci sau pe ale lui Jules Verne, constatăm că tot ce poate fi atins de mintea omului, indiferent cât de nebunesc ar părea, este realizabil mai devreme sau mai târziu. Așa și Jobs: și-a făcut un ideal de viață din a învinge imposibilul. Un ideal pe care l-a și împlinit. Și, ca un admirator bine documentat al ”omului care a schimbat lumea”, Ashton Kutcher s-a ambiționat, la rândul lui, să facă un lucru care, până acum, părea de neatins pentru el: să se transfigureze, să ne convingă că omul pe care îl vedem în film este chiar Steve Jobs. Culmea e că, în mare parte, chiar reușește. Asta l-a costat un ”sejur” la spital, cu pancreasul în pioneze, dar, până la urmă, s-a transformat în Steve Jobs: siluetă deșirată, mers țopăit, buze strânse și o privire ucigătoare, care n-a fost niciodată a lui Kutcher!

JOBS_09626

Pentru nemulțumiții care se așteptau să afle din film mai multe picanterii din biografia lui Jobs: viața lui a fost fix asta pe care o vedem în film, dedicată în totalitate, cu orice risc și, uneori, fără prea mari scrupule, idealului său de a lăsa ”o amprentă în univers”. Jobs a considerat că ”viața trebuie îmbrățișată, schimbată, îmbunătățită” și a știut că va putea să facă asta cu ajutorul micului său grup de inadaptați, marginalizați, autiști, hipioți, rockeri. Doar  acest tip de oameni sunt dotați cu suficientă nebunie pentru a avea și curajul să riște.

_DSC7741.NEF

Uneori, pentru a hrăni geniul, mintea devorează sufletul. Pentru Jobs, asta a însemnat libertatea, independența. A trădat și a fost trădat, dar n-a cedat până în ultima clipă. ”Nu și-a dorit niciodată în mod expres să rănească pe cineva, – consideră scenaristul Matt Whitley – dar nu accepta să-i stea cineva în cale. Dacă nu vedeai ce vede el, însemna că îl încetinești. Da, este adevărat că au fost oameni care au avut de suferit. S-au stricat prietenii, relații, dar dacă puteai înțelege modul în care funcționa el, dacă puteai să-ți găsești locul în interiorul viziunii sale, atunci îi puteai sta alături mult timp.” Altfel spus, Steve Jobs a fost un copil mare, pentru care nu a  existat moral sau imoral ci doar jucăriile lui geniale.

Woz, prelungirea minții lui Jobs

Cel care contribuia, în proporție covârșitoare, la materializarea viziunilor lui Steve Jobs a fost Steve Wozniak, partenerul său încă din vremea când Apple era doar embrion într-un garaj.

_DSC0698.NEF

Personajul este interpretat în film de Josh Gad și, în principiu, adevăratul Woz este relativ mulțumit de felul în care e reprezentat în film, în schimb e foarte nemulțumit de faptul că Jobs apare într-o formă alterată. Evident, avem de-a face cu mica ipocrizie a omului care se simte nedreptățit după ce a jucat un rol esențial alături de cel considerat un Dumnezeu al universului virtual. Dar dacă Jobs n-ar fi avut  idei, oamenii lui n-ar fi avut ce să costruiască. Cât despre relațiile lui cu partenerii, și în special cu Woz, acestea sunt cât se poate de veridice și necosmetizate în filmul lui Joshua Michael Stern. Îl vedem chiar pe Wozniak părăsindu-l pe Jobs cu explicația: ”Oamenii tăi nu mai contează pentru tine. Trăiești într-o lume mică și tristă, în singurătate”. O lume a afacerilor nu tocmai curate, guvernată de voracitate, trădare, fățărnicie.

_DSC8442.NEFPe de altă parte, criticile lui Wozniak se datorează și faptului că lucrează pentru concurență: e consultantul lui Aaron Sorkin (scenaristul lui David Fincher pentru ”The Social Network”) care lucrează acum la un film despre Steve Jobs. Dacă îl va regiza tot Fincher, va fi bun. Dacă îl va ”regiza” Wozniak, nu se știe cum va fi. Deocamdată, vă recomand acest ”Steve Jobs.  Omul care a schimbat lumea” și pentru o plăcută reîntâlnire cu câțiva actori captivanți: Dermot Mulroney (Mike Markkula), James Woods (Jack Dudman), J.K. Simmons (Arthur Rock), Matthew Modine (John Sculley), Lukas Haas (Daniel Kottke) ș.a. Cei care nu agreează discuțiile tehnice, se vor consola cu fondul sonor: muzică bună din anii 60 – 70.

Gabriela Hurezean

Leave a Reply

Basic HTML is allowed. Your email address will not be published.

Subscribe to this comment feed via RSS