”Yentl” sau ”divina androginitate a sufletului”
Există o prejudecată cum că marii actori sunt cu capul în nori și le lipsește cu desăvârșire talentul pentru cele lumești, cum ar fi, de pildă, managementul unei instituții de cultură. Iată că directoratul Maiei Morgenstern la Teatrul Evreiesc de Stat infirmă categoric o asemenea concepție.
Suflet de bărbat în trup de femeie
Intertitlul de mai sus nu se referă la doamna director (deși are, și domnia sa, destulă bărbăție) ci la Yentl, personajul creat de Isaac Bashevis Singer, scriitor premiat cu Nobel pentru harul său, dar și pentru curajul și umorul cu care a abordat subiecte tabu. Afirmația sa ”Credința în Dumnezeu e la fel de necesară ca sexul” a stârnit oroare în rândurile majorității pudibondo-bigote. În 1950, când Singer a publicat proza scurtă ”Yentl”, a vorbi despre travestiți sau lesbiene era un lucru rușinos și de-a dreptul condamnabil. Dramatizarea pe care Bashevis Singer a făcut-o împreună cu Leah Napolin conferă parcă și mai multă substanță poveștii despre Yentl, fata cu suflet de bărbat.
Pentru că nu poate accepta condiția femeii așa cum este impusă de tradiție (cârpit ciorapii bărbatului, gătit, făcut copii), Yentl încalcă regula care interzice femeii instruirea și, travestită în băiat, cu un nume nou, Anschel, se duce la școală să studieze Tora. Curând, va afla că obiceiul de a se îmbrăca în hainele tatălui nu era generat doar de setea ei pentru învățătură. Yentl, devenită Anschel, student la Ieșiva, se va îndrăgosti în egală măsură de colegul Avigdor și de sfioasa Hadass.
Distribuție monolit, decor pe măsură
Cel care a montat spectacolul ”Yentl” pe scena Teatrului Evreiesc de Stat din București este Erwin Șimșensohn (cunoscut mai mult ca actor) având un ”complice” de nădejde în scenografa Alina Herescu. În prelungirea scenei se află un fel de catwalk/peninsulă, care ajunge până aproape de mijlocul sălii. Astfel, personajele pot avea aparté-uri cu publicul, pentru a relata fapte care nu s-au întâmplat pe scenă. În rolul titular, Alexandra Fasolă oferă o surpriză de proporții. Parcurgând călătoria inițiatică, în cursul căreia Yentl se descoperă pe sine, tânăra actriță oferă o impresionantă demonstrație de virtuozitate. La început, e jucăușă, inocentă, fragilă, pentru ca, pe măsură ce Yentl se transformă în Anschel, să i se schimbe și vocea, și atitudinea, până și mersul, devenind un adolescent credibil și cuceritor, apoi un adult cu puseuri de sarcasm. Colegul de la Ieșiva, Avigdor, în versiunea lui Darius Daradici, este un june viril, însetat de sex, gata să se însoare cu prima femeie care îi pică la îndemână și care știe să își ascundă latura sensibilă, romantică.
Hadass este întruchipată de Iolanda Covaci: o făptură diafană, pură, dar care visează la iubire. Ecuația este una în care erotismul e factorul de bază: Anschel/Yentl se îndrăgostește de Avigdor și de Hadass. Avigdor o iubește pe Hadass dar se simte puternic atras și de Anschel/Yentl. Hadass e îndrăgostită de amândoi. Încrengăturile acestui ciudat triunghi sunt sugerate subtil, cu mult rafinament, prin simboluri ușor descifrabile, chiar și pentru spectatorul fără experiență în decriptări. Dar ceea ce impresionează în primul rând la acest spectacol este modul în care marii actori ai teatrului îi țin, pur și simplu, pe palme, pe actorii tineri, aflați la început de drum.
Maia Morgenstern interpretează cu nerv și pasiune un rol mic, Frumka (mama Hadassei). Roxana Guttman este Yashna, femeia care știe tot și care îți acaparează atenția chiar și atunci când se află în plan îndepărtat și se strâmbă după ce a băut ceva. Rudy Rosenfeld joacă două roluri (Treitl, Rabinul) reduse ca partitură, dar bine definite. Eugenia Brenda este admirabilă în rolul Peshei, după cum și mama acesteia, în intepretarea Mirelei Nicolau, are haz și savoare. La fel, Natalie Ester face din Nechele un personaj pitoresc, amuzant. Am urmărit cu atenție momentele când pe scenă se aflau 18 actori, aproape toată distribuţia. Deși acțiunea era focalizată într-un anumit punct, toți ceilalți își jucau rolurile ca și cum ar fi fost personaje principale. De aceea, își merită aplauzele cu prisosință și Cornel Ciupercescu, Nicolae Călugăriţa, Mihai Ciucă, Mihai Prejban, Nicolae Botezatu, Cristina Cârcei, Veaceslav Grosu, Marius Călugăriţa, Mircea Dragoman, Anka Levana, Mircea Drâmbăreanu, Cristina Pleşa şi fetiţa Dara Ştefania Ioviţu. Pe scurt, Erwin Şimşensohn a reuşit ceea ce şi-a propus: un spectacol curat, coerent, bine articulat și, nu în ultimul rând, foarte captivant.
Gabriela Hurezean